Iuliu Mureşan: "Se fac foarte multe blaturi, dar pe la cofetării" VIDEO

Iuliu Mureşan:
"Se fac foarte multe blaturi, dar pe la cofetării", a fost răspunsul ironic al preşedintelui CFR-ului, Iuliu Mureşan, referitor la acuzaţiile îndreptate împotriva echipei sale după victoria cu Oţelul Galaţi. Şeful din Gruia i-a numit "bolnavi" pe cei care au afirmat că meciul a fost aranjat.

CFR s-a distanţat la 5 puncte de principala sa urmăritoare, Dinamo, după victoria de luni seară cu Oţelul, scor 2 la 0. Partida a intrat însă în atenţia mai multor oameni de fotbal şi jurnalişti, care au afirmat că Gabi Mureşan ar fi înscris suspect de uşor primul dintre goluri. S-a vorbit şi despre o prietenie care ar exista între conducătorii celor două cluburi.

"Pot să apară că vin Paştile, în 8 sunt cele catolice şi în 14, parcă, cele ortodoxe, aşadar se fac foarte multe blaturi pe la cofetării şi unii mai facem şi acasă, cine găteşte acasă, aşa că nu e nici o problemă, se poate vorbi de blaturi de cofetărie", a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

Mureşan spune că s-ar fi retras din fotbal dacă acuzaţiile ar fi fost dovedite.

"Şi eu pot să mă retrag, la fel zic, şi toată echipa, pentru că nu a fost nimic. De aceea suntem senini şi facem asemenea declaraţii, pentru că noi şi jucătorii Oţelului ştim că nu a fost nimic. În rest, nişte conducători bolnavi şi presa care a preluat aceste lucruri".

CFR va juca următorul meci luni seara, de la 21.30, în deplasare, cu una dintre cele mai în formă echipe ale momentului, FC Vaslui. Clujenii nu vor putea conta pe golgheterul returului, Pantelis Kapetanos, suspendat, dar şi accidentat. Întâlnirea de la Vaslui va putea fi urmărită şi în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.

Reporter: Septimiu Fantea
Imagine: Cristi Rus

 

Comenteaza