Jefte surprinde după despărțirea de CFR Cluj: "Mi-au zis să nu plec, să mă mai gândesc"

Jefte surprinde după despărțirea de CFR Cluj: "Mi-au zis să nu plec, să mă mai gândesc"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Atacantul susține că decizia plecării din Gruia i-a aparținut, iar conducerea și-ar fi dorit să continue colaborarea.

După cele întâmplate la meciul dintre "feroviari" și Farul Constanța, când Jefte a părăsit stadionul încă de la pauză a părut că nu mai există cale de împăcare între club și jucător. Astfel, în cele din urmă, CFR Cluj a anunțat rezilierea contractului cu atacantul.

Totuși, Jefte surpinde și declară că cei din conducerea formației din Gruia și-ar fi dorit să îl păstreze, însă el a decis să plece pentru că nu se potrivea stilului propus de antrenorul Andrea Mandorlini.

"Mă simt bine, pentru că eu am decis să plec de la CFR Cluj. Ei nu voiau ca eu să plec. Lucrurile nu mergeau așa cum trebuie. Nu avem continuitate, nu eram în planurile lui Mister și am decis să rup contractul. Asta a fost tot.

Eu am început ca titular, am dat gol cu Adana în cupele europene, dar după aceea am mai fost titular doar în Cupă și cu Farul, când am fost schimbat după 45 de minute. Am început să mă gândesc că Mister nu contează pe mine și am fost și am discutat cu președintele.

I-am zis să mă lase să plec. Mi-au zis să nu plec, mi-au zis să mă mai gândesc. Dar am ajuns la concluzia că trebuie să plec. Vreau să arăt că sunt un golgheter, pentru că aici nu am arătat. Dar nici nu am putut.

A fost o decizie la care m-am gândit mult. Cred că acest tip de joc nu îmi convine, că nu sunt jucător pentru CFR Cluj. Așa e fotbalul. Putea să iasă bine, dar a ieșit rău. Cei de la club s-au purtat foarte bine cu mine", a spus atacantul pentru GSP.

Comenteaza