Jesus Fernandez, vedetă în echipa etapei din Liga 1
- Scris de Ionuţ Grindean
- 28 Aug 2018, 11:55
- Sport
- Ascultă știrea

Portarul CFR-ului a impresionat prin evoluția sa din partida cu Gaz Metan Mediaș.
Deși Antonio Conceicao a folosit mai multe rezerve în partida din etapa a 6-a, noul goalkeeper al CFR-ului a fost remarcatul tuturor. Ibericul în vârstă de 30 de ani a avut un joc sigur și a reușit câteva intervenții salvatoare în fața lui Fortes și Ely. Portarul trecut pe la Real Madrid este principalul motiv pentru care clujenii au plecat neînvinși de la Mediaș.
Spaniolul pare că a câștigat lupta pentru titularizare la CFR, mai ales după plecarea lui Vâtcă, dar și tensiunile dintre Arlauskis și conducerea clubului din Gruia. Fernandez are toate șansele să devină om de bază în echipa “ferovairilor”.
Echipa etapei a șasea din Liga 1:
Jesus Fernandez (CFR Cluj) – Iulian Cristea (Gaz Metan Mediaș), Renato Kelic (CS U Craiova), Dragoș Nedelcu (FCSB) – Neluț Roșu (Astra Giurgiu), Dan Nistor (Dinamo), Florinel Coman (FCSB), Nicușor Bancu (CS U Craiova) – Silviu Balaure (Astra Giurgiu), Raul Rusescu (FCSB), Valentin Alexandru (Dunărea Călărași)
Pentru Jesus Fernandez și colegii săi urmează returul play-off-ului Europa League , împotriva lui Dudelange. Partida va avea loc joi, 30 august, de la ora 20, pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.