Juniorii Universității Cluj promovează egalitatea de șanse prin educație
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Oct 2024, 13:01
- Sport
- Ascultă știrea
Tinerii jucători ai liderului din Superligă fac parte dintr-o acțiune specială, menită să întărească legătură dintre sport și educație.
Pe lângă evoluțiile de pe teren, juniorii Universității Cluj sunt cu gândul și la educație, iar clubul, alături de Liceul cu Program Sportiv a demarat o acțiune ce are ca scop consolidarea legăturii dintre învățământ și sport.
"Juniorii din academia clubului FC Universitatea Cluj, elevi ai Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca, vor îmbrăca o uniformă specială pe durata programului școlar.
Prin acest demers, clubul dorește să sublinieze importanța educației și a egalității de șanse în formarea tinerilor sportivi, promovând astfel respectul reciproc și incluziunea.
Această acțiune reprezintă doar primul pas într-o serie de proiecte comune între club și liceu, menite să întărească legătura dintre educație și sport și să sprijine dezvoltarea tinerilor fotbaliști atât din punct de vedere profesional, cât și uman", a transmis clubul din Superligă.