Foto Kader Keita, prezentat oficial în Giulești. Primul mesaj al mijlocașului plecat de la CFR Cluj

Kader Keita, prezentat oficial în Giulești. Primul mesaj al mijlocașului plecat de la CFR Cluj
| Foto: facebook.com/FCRapid1923oficial

Ivorianul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de formația din Gruia la Rapid, până la finalul sezonului.

Ultimele ore ale perioadei de mercato au adus oficializarea mutării anunțate de patronul CFR-ului în cursul zilei de luni. Clubul din Gruia a renunțat la Kader Keita, mijlocaș care a ajuns în Giulești.

"Ici c'est Kader! Mijlocașul ivorian a fost împrumutat până în vară, cu opțiune de cumpărare", e mesajul scurt transmis de Rapid în apropiere de miezul nopții.

Noul jucător al formației din capitală a oferit și primele impresii după mutare și se declară încântat că va evolua pentru Rapid.

"Mă simt foarte bine acum că am semnat cu Rapid, a fost ultima zi de transferuri, așa că a fost puțin stres, dar sunt foarte bucuros că voi juca în Giulești. Voi da totul pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele", a declarat jucătorul.

Comenteaza