Konoplyanka, prezentat oficial de CFR Cluj: "Sunt pregătit să scriem istorie împreună"

Konoplyanka, prezentat oficial de CFR Cluj: "Sunt pregătit să scriem istorie împreună"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Mijlocașul ucrainean a transmis un scurt mesaj fanilor formației din Gruia.

"Vă anunțăm, cu entuziasm, că Yevhen Konoplyanka este noul fotbalist al echipei noastre! De-a lungul unei cariere impresionante cu 428 de meciuri, Konoplyanka a îmbrăcat tricoul unor cluburi mari din Europa. Mijlocașul ofensiv și-a trecut în cont 78 de apariții și 13 goluri pentru Schalke, dar și 54 de apariții și 9 reușite pentru Sevilla, echipă alături de care a câștigat, în 2016, trofeul Europa League!

Jucătorul a mai evoluat de 46 de ori la Șahtior Donețk, formație alături de care a câștigat campionatul în Ucraina, dar și la Dnipro unde a reușit să înscrie 45 de goluri în 212 partide. În Gruia vine după un an și jumătate petrecut în Polonia, perioadă în care a îmbrăcat tricoul celor de la Cracovia.

Fost căpitan al naționalei Ucrainei, Yevhen a bifat 87 de selecții la reprezentativa țării, pentru care a marcat 21 de goluri și alături de care a participat la trei ediții consecutive ale Campionatului European: 2012, 2016 și 2021.

Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe reușite în tricoul alb-vișiniu!", a anunțat clubul din Gruia.

"Performanța este parte din ADN-ul acestui club. De azi, fac și eu parte din această călătorie extraordinară. Sunt pregătit să scriem istorie împreună. Ne vedem curând!", e mesajul transmis de jucător.

Comenteaza