Lemnaru a plecat să semneze cu Steaua

Lemnaru a plecat să semneze cu Steaua
Valentin Lemnaru a plecat joi, la prânz, să semneze contractul cu Steaua.

Atacantul Universităţii, Valentin Lemnaru, a plecat joi, la prânz, cu avionul, să semneze cu Steaua. Se pare că negocierile dintre Florian Walter şi Steaua au ajuns într-un punct de consens, astfel încât fotbalistul va trece la campioana României. Deocamdată nu s-au făcut publice niciun fel de informaţii privind transferul.

Lemnaru şi-a luat rămas bun de la colegi şi de la antrenorul Mihai Teja. Fotbalistul de 30 de ani a declarat de mai multe ori că şi-ar dori să ajungă la gruparea bucureşteană.

"În caz că va pleca, vom mai aduce un atacant. Ca să se adapteze la Steaua e nevoie să joace bine. Orice om are caracterul lui şi decide pentru el ce va face cu viitorul lui. Pentru el e un pas înainte. Eu l-aş fi sfătuit să mai rămână aici, pentru că vreau să am cei mai buni jucători, dar nimeni nu este de neînlocuit. Niciodată un club nu stă într-un jucător sau într-un antrenor.

Pentru ce a făcut Vali pentru "U" Cluj trebuie să îi fim recunoscători. Nu cred că trebuie să îl învinovăţim pentru ce a ales, trebuie să ne gândim la viaţa fiecărui om. Din punct de vedere financiar poate fi o creştere.

Poate peste trei, patru ani va ajunge ca, probabil, alţi mari fotbalişti care au ales cu inima şi o să vină cu taxiul prin faţa stadionului să ceară 100 de lei sau un loc de muncă sau un apartament şi cine va fi la club va trebui să strângă rândurile şi să zică "Hai, că a fost fotbalistul Vali Lemnaru, să îl ajutăm!". Sunt şi riscuri, postul de titular ţi-l iei singur. Acolo sunt jucători mai valoroşi şi trebuie să arate că merită să fie titular.

L-aş reprimi înapoi oricând, pentru că e un băiat de bun simţ, cu caracter. Am rămas la Cluj deoarece m-am simţit bine la Universitatea şi am o datorie faţă de acest club pentru că mi-a întins o mână de ajutor şi am început ca antrenor aici şi faţă de domnul Florian Walter. Asta a fost alegerea mea, de a rămâne la Universitatea Cluj. Am semnat pe doi ani. Un an 100% vreau să rămân la Universitatea. Acum depinde de ceilalţi, când mă vor expedia", a declarat Teja, despre plecarea lui Lemnaru. 

Întrebat despre viitorul căpitan, antrenorul "Şepcilor roşii" a dat patru nume, dintre care primul este cel al lui Valentin Lemnaru. Următorii pe listă sunt Gabi Jula, Dan Bucşă şi Raul Ciupe, care vor putea fi căpitanii echipei.

Lemnaru urmează să fie înlocuit de Gabi Jula, care, până acum, era rezerva acestuia. "Aşteptam să-mi vină rândul, dar nu aş fi vrut în acest mod, pentru că pierdem un jucător de bază. Mă bucur pentru el, dacă se va realiza acest transfer. E o şansă pentru Vali, a juns la o vârstă, merită o asemenea şansă. Oriunde am jucat trebuia să înlocuiesc pe cineva, dar astfel sunt şi mai motivat acum, mai ales că am ajuns acasă", a precizat Jula. 

Vali Lemnaru are 30 de ani, împliniţi în 24 iunie. S-a născut în comuna Lehliu, Călăraşi. Are 1,89 metri înălţime. El a trecut în cariera sa pe la Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi, Dinamo, Astra Ploieşti, Pandurii Târgu-Jiu şi "U" Cluj. În campionatul trecut, a fost al doilea golgheter al Ligii I, cu 13 reuşite.

 

Comenteaza