Lincar e deja cu gândul la viitor după succesul contra Concordiei: “Urmează să ne concentrăm pentru următoarele două etape”
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Mar 2022, 10:13
- Sport
- Ascultă știrea
Universitatea Cluj a învins fără emoții, scor 4-0, una dintre formațiile cu care se va lupta pentru locurile care asigură participarea în Liga 1 în stagiunea următoare.
Primul meci oficial al anului pentru “Șepcile roșii” a adus o victorie ce oferă echipei clujene un moral excelent. “U” Cluj s-a distrat contra Concordiei Chiajna și și-a asigurat prezența matematică în play-off.
La finalul jocului, antrenorul “studenților”, Erik Lincar, s-a declarat mulțumit de faptul că elevii săi și-au îndeplinit primul obiectiv al sezonului, însă a recunoscut că e deja cu gândul la următoarea partidă, împotriva celor de la Hermannstadt.
“Sunt bucuros că am reușit să ne calificăm matematic în play-off. Primul obiectiv ni l-am îndeplinit. Urmează să ne concentrăm pentru următoarele două etape, mai ales că jucăm cu ocupanta locului 2 etapa viitoare. Va fi un joc foarte strâns, echilibrat, cu o echipă bună. Zic că nici noi la ce am arătat astăzi nu suntem cu nimic mai prejos.
Am fost poate acuzat pe nedrept de multe ori, că am făcut prea multe schimbări în lot, dar vedeți că în ziua de astăzi dacă ai calitate, omogenitatea se realizează foarte repede. Totul s-a realizat într-o lună. Cred că echipa astăzi a arătat foarte bine, mai ales că ne-am creat multe ocazii de a marca”, a spus antrenorul.