Foto Louis Munteanu, prezentat de noua sa echipă. Primele declarații ale atacantului

Louis Munteanu, prezentat de noua sa echipă. Primele declarații ale atacantului
| Foto: dcunited.com

Atacantul în vârstă de 23 de ani se desparte de CFR Cluj după un an și jumătate pentru a evolua în Statele Unite ale Americii.

Golgheter al Superligii în stagiunea precedentă, Louis Munteanu a obținut în cele din urmă ceea ce și-a dorit, un transfer în străinătate. Atacantul a ajuns în Statele Unite ale Americii, la D.C. United, formație cu care a semnat un contract valabil pentru trei sezoane și jumătate, cu opțiune de prelungire pentru încă un an din partea clubului.

Internaționalul român, pentru care americanii au plătit 7 milioane de dolari, au oferit și primele impresii după ce a fost prezentat oficial de trupa din MLS.

"Sunt foarte încântat să mă alătur noii echipe. Washington e un oraș extraordinar și acest transfer înseamnă mult pentru mine. MLS este o provocare nouă și ambițioasă, iar eu sunt concentrat în întregime pentru a ajuta clubul să aibă succes.

Cupa Mondială se va disputa pe continentul nord-american în vară și cu siguranță asta va atrage multă atenție asupra fotbalului din SUA. Discuțiile cu antrenorul și directorul sportiv m-au convins că proiectul e unul special și sunt mândru să fac parte din el", a declarat Munteanu pentru site-ul oficial al noii sale echipe.

Louis Munteanu D.C. United

foto: dcunited.com

Comenteaza