LPF, acuzată de CFR că a minţit Tribunalul de Arbitraj Sportiv

LPF, acuzată de CFR că a minţit Tribunalul de Arbitraj Sportiv
CFR Cluj acuză Liga Profesionistă de Fotbal că a indus în eroare Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, atunci când a informat forul din Elveţia despre incidentele de la meciul cu "U" Cluj.

În scrisoarea LPF, semnată de Cătălin Ciubotă, avocatul forului condus de Dumitru Dragomir, se menţionează câteva pasaje despre care feroviarii spun că sunt neadevărate: "jucătorul Cadu a incitat la violenţă", iar "Bornescu de la U Cluj a fost provocat să lovească". De asemenea, LPF a menţionat că portughezul Cadu a fost lovit de un oficial de la "U" Cluj după ce Alexandru Tudor a oprit definitiv meciul.

CFR Cluj susţine că LPF a denaturat adevărul pentru ca decizia Comisiei de Disciplină, de rejucare a meciului din minutul 1, să fie acoperită de regulament.

Vezi în ataşament scrisoarea trimisă de LPF.

Citeşte mai mult pe realitatea.net.

 

Comenteaza