Exclusiv Foto Lucas Masoero, omul-derby de la "U" Cluj. Povestea și ambițiile "studentului" argentinian

Lucas Masoero, omul-derby de la "U" Cluj. Povestea și ambițiile "studentului" argentinian
| Foto: FC Universitatea Cluj

ZIUA de Cluj a discutat cu fundașul liderului din Superligă, care a vorbit despre momentul decisiv al carierei sale, momentele de vis trăite în 2024 și dorințele pe care le are de la 2025.

La final de an, Lucas Masoero a reflectat asupra celor întâmplate în 2024, atât în plan personal, cât și în cariera sa de fotbalist. Ajuns în septembrie 2023 la Cluj-Napoca, argentinianul a devenit om de bază în angrenajul Universității Cluj, alături de care a avut parte de un an de vis, încheiat pe primul loc în Superligă.

Ajuns unul dintre liderii din teren ai echipei care impresionează sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, Lucas Masoero putea alege o altă carieră. Jucătorul în vârstă de 29 de ani a început cu atletismul și a mai trecut pe la baschet și box înainte să devină unul dintre favoriții Peluzei "Șepcile roșii".

Agresiv în dueluri și pregătit oricând să se lupte cu atacanții adverși, Lucas e mult mai liniștit în viața personală. Fundașul preferă să își petreacă timpul alături de cei dragi și să consume mate, băutura specifică Americii de Sud, preparată prin infuzarea unor frunze în apă fierbinte.

"Cel mai mult îmi plac plimbările. Și să beau mate. Asta mă relaxează, îmi place să fiu afară. Apoi, mai urmăresc meciuri de fotbal, mai vorbesc cu rudele. Mate beau acasă, deși nu e vorba doar despre băutură, e ceva social.

Când am venit la Cluj era Calcan care bea mate, apoi a venit Anselmo. De obicei îmi prepar când vorbesc cu cei de acasă. Am propria mea cană, personalizată cu toate echipele la care am jucat. E un cadou din partea mamei iubitei mele.

Când eram în școală aveam un antrenor care își dorea să fiu atlet, să alerg la 100 de metri. Am văzut că mă ajută să îmi păstrez corpul stabil, am mai jucat și baschet, am practicat boxul o scurtă perioadă. Am mare încredere în viteza mea și îmi place tot timpul să joc la limită", povestește argentinianul.

De la căldura sud-americană, la frigul Bulgariei, Rusiei și României

În 2018, după experiențe la Independiente Rivadavia, clubul care l-a crescut, și CD Maipú, Lucas Masoero ajungea în Bulgaria, la Lokomotiv Plovdiv. Trei ani a petrecut argentinianul în țara vecină, perioadă în care a câștigat o Cupă și o Supercupă pentru ca în 2021 să facă pasul în Rusia, la Nizhniy Novgorod, formație nou-promovată la acel moment.

Lucas recunoaște că întreaga sa viață s-a schimbat în momentul mutării în Europa, dar recunoaște că independența dobândită la mii de kilometri de casă l-a maturizat și acum, la aproape 6 ani distanță e convins că a făcut alegerea corectă.

"Întreaga mea viață s-a schimbat. Nu am familia alături de mine și încă e complicat. Totuși, pentru mine a fost o provocare să arăt că pot reuși singur. Să arăt că mă pot întreține, pot să iau decizii. M-am maturizat repede, am învățat multe. Clar mă gândesc să îmi închei cariera în Argentina, dar până atunci îmi doresc să câștig ceva în Europa.

Îmi place mult aici, atât în România, cât și în Bulgaria și Rusia. Am trăit multe, în Bulgaria am avut pandemia, în Rusia războiul. Viața m-a învățat multe, mai ales că e important să fiu mâine o persoană mai bună decât azi.

Știam atunci când am ajuns în Bulgaria că dacă voi face un sezon bun voi putea să fac un pas important în carieră. Cred că deciziile pe care le-am luat până acum au fost cele corecte", spune fundașul.

Lucas, la momentul bilanțului. Cum descrie anul 2024

După o prima jumătate a anului în care Universitatea Cluj a ratat dramatic toate obiectivele, vara și toamna au adus o altă față a "studenților", care au devenit revelația Superligii și au încheiat anul pe primul loc în clasament. Masoero a găsit explicațiile succesului și promite performanțe importante în 2025.

Lucas Masoero, omul-derby de la "U" Cluj. Povestea și ambițiile "studentului" argentinian

"Multe cuvinte ar putea descrie acest an 2024, dar cred că cel mai potrivit e <<Fericire>>. Mă gândeam că și surprinzător ar fi potrivit, dar am fost atât de mult timp pe primul loc, nu cred că mai suntem o surpriză. În primăvara am crezut în șansa noastră, în echipă, în staff și am ratat cupele europene la un penalty și play-off-ul la un punct. Am pierdut și în semifinalele Cupei, a fost complicat. Apoi am muncit cu aceeași atitudine, dar când am revenit din vacanță a fost destul de dificil.

Acum e momentul nostru și trebuie să profităm. Încă din cantonament mă așteptam la un parcurs bun. Am adus jucători care au crescut nivelul, avem multe variante pe bancă. Competiția e mare între noi. Antrenorul știe că acum poate avea încredere în cei ce intră pe parcurs. Noi avem o conexiune bună. Și sezonul trecut aveam o echipă bună, dar nu erau atâtea opțiuni de a schimba jocul. Acum putem juca mai multe stiluri.

Când am venit aici nu am venit să fiu lider, îmi doream doar să ajut. Mă simt respectat și asta îmi place. Nu vreau să fiu lider, vreau doar să fiu o persoană bună. Îmi doresc de la 2025 să jucăm în Europa și să facem orașul fericit. Fanii noștri au arătat că banii nu contează atunci când ai suflet. Vreau să rămânem pe primul loc cât mai mult timp și să fim o surpriză", spune jucătorul.

Erou în Derby-ul Clujului, Masoero a devenit propunerea peluzei pentru alegerile prezidențiale

Anul 2024 a adus și ruperea "blestemului" Universității în fața rivalei CFR. "Studenții" au câștigat ambele dueluri ale toamnei cu marea rivală, cu același scor, 3-2, iar de fiecare dată Lucas Masoero s-a aflat printre marcatori.

"Pentru mine a fost ca o răzbunare ce s-a întâmplat cu CFR. Primul meu meci a fost un 0-4 în Gruia. Îmi doream să dovedim că putem învinge. În ambele jocuri am fost mai buni, atât ca rezultat, cât și ca joc.

Am fost foarte mândru de toți cei de aici, meritam această bucurie. Încă îmi amintesc acel 0-4, e ca un coșmar. Cele 3 goluri pe care le-am marcat au fost ca o bomboană pentru un copil", povestește fundașul.

Imediat după Derby, în contextul politic agitat din România, Peluza a venit cu o propunere inedită pentru alegereile prezidențiale, Lucas Masoero. Fundașul s-a amuzat pe seama unui banner apărut la meciul cu Petrolul Ploiești și recunoaște că l-a văzut doar după ce a marcat un nou gol pentru Universitatea.

Lucas Masoero, omul-derby de la "U" Cluj. Povestea și ambițiile "studentului" argentinian


"Am apreciat foarte mult. Eu sunt destul de interesat de politică. Atunci când am văzut acel banner a părut că am reușit în viață (râde). Băieții mi-au spus că a fost încă de la începutul meciului, eu l-am văzut doar după ce am marcat.

Nu îmi venea să cred că fanii au avut această reacție. Sunt mândru că mă apreciază. Când mă duc la plimbare sunt oprit de fani. De obicei când sunt singur mă opresc, facem poze, le simt dragostea", a spus Masoero.

Crescut în peluzele "fierbinți" ale Argentinei, Lucas s-a îndrăgostit de fanii Universității

Venit dintr-o țară recunoscută pentru atmosfera incendiară de pe stadioane, fundașul și-a exprimat dragostea pentru suporterii clujeni, cărora le-a făcut și o promisiune înaintea noului an.

"Fanii noștri te fac să te îndrăgostești de ei. Sunt alături de noi în momentele dificile de fiecare dată. Trebuie să aibă încredere, noi dăm totul. Suntem mândri de ei, e dificil pentru adversarii noștri să joace la Cluj.

Noi ne facem treaba, dar fără ei nu am putea. Un An Nou Fericit! Ei să continue să cânte și noi vom lupta pentru fiecare minge! Vom lupta pentru ei, pentru noi și pentru istoria clubului!", promite emoționat argentinianul.

Primul obiectiv pentru 2025 a fost îndeplinit

Pe lângă succesele la care speră alături de Universitatea Cluj, Lucas Masoero se gândește și la viața personală și la formarea unei familii alături de partenera sa. Primul pas a făcut făcut recent, iar cei doi s-au căsătorit în Argentina.

Lucas Masoero, omul-derby de la "U" Cluj. Povestea și ambițiile "studentului" argentinian

"În 2025 mă gândesc la familie. Am discutat cu iubita mea și ne-am dori un copil. Cred că asta mă va face și mai fericit și mai complet ca om. Nu îmi doresc lucruri materiale, îmi doresc doar să văd oamenii din jurul meu fericiți", a spus fotbalistul.

În puțin peste un an petrecut în alb și negru, perioadă în care a marcat de 5 ori în 52 de partide, Lucas Masoero a devenit unul dintre liderii Universității Cluj, dar și unul dintre favoriții tribunelor. Argentinianul speră la un 2025 care să reprezinte apogeul unei cariere începute în țara natală, dar care l-a dus în Estul friguros al Europei.

Comenteaza