Mai este o săptămână din licitaţia pentru tricourile de epocă de la "U"
A mai rămas doar o săptămână în care suporterii Universităţii pot licita tricourile de epocă purtate de jucători înaintea meciului cu Kuban, care a inaugurat Cluj Arena.
Cel mai vânat echipament a rămas cel al lui Claudiu Niculescu. Oferta actuală este de 1.950 de lei! Golgheterul echipei este urmat în ordinea preferinţelor de Szilagyi (1.650 de lei), Pojar (1.500 de lei) şi Machado (1.150 de lei). Licitaţia fiecărui tricou a început de la suma de 500 de lei.
Dacă acţiunea clubului şi a Fundaţiei Comunitare Cluj s-ar încheia în acest moment, Fondul "U pentru Cluj" ar avea asigurat un prim buget de 11.000 de lei. Fondul va susţine proiectele adresate tinerilor sportivi, precum şi sprijinirii veteranilor sportului clujean.
Licitaţia are loc pe site-ul upentrucluj.ro.