Mâine e meciul de foc al lui "U" Mobitelco BT cu Elan Chalon VIDEO

Mâine e meciul de foc al lui
Căpitanul campioanei "U" Mobitelco, Mihai Silvăşan, a prefaţat meciul de mâine cu francezii de la Elan Chalon, primul din grupele EuroChallenge Cup la baschet masculin.

"Urmează mult-aşteptatul meci cu Elan Chalon. Sunt foarte optimist, chiar dacă lumea spune că la ora actuală nu suntem în cea mai bună formă. Am studiat adversarul, ştim că este unul foarte puternic, la fel ca şi ceilalţi, de altfel. Până acum francezii au obţinut patru meciuri şi o singură înfrângere în campionat, aşadar ne va fi foarte greu. Cu toate acestea am încredere că vom obţine un rezultat pozitiv", a declarat astăzi Silvăşan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Biletele pentru partida de mâine costă 10 lei, în partea de sus a sălii, respectiv 20 de lei, în sectoarele de jos. Acestea pot fi achiziţionate astăzi în intervalul 9:00-15:00, de la secretariatul clubului, dar şi mâine, între orele 14:00-20:00, de la casieria Sălii Sporturilor Horia Demian.

"U" Mobitelco - Elan Chalon e mâine, de la ora 19:00, în direct la Sport.ro.

Vezi aici clipul de prezentare a meciului!

 

 

Comenteaza