Mandorlini pregătește meciul de la Arad cu gândul la Conference League: "Trebuie să fim la nivel înalt"

Mandorlini pregătește meciul de la Arad cu gândul la Conference League: "Trebuie să fim la nivel înalt"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul italian a recunoscut că are în minte dubla cu Adana Demirspor, deși "feroviarii" se vor duela mai întâi cu UTA.

CFR Cluj a debutat cu un succes în noul sezon din Superligă, 2-0 contra nou-promovatei Politehnica Iași. Runda secundă îi pune față în față pe "feroviari" cu UTA, iar Andrea Mandorlini a dezvăluit că gândul său zboară deja la preliminariile Conference League.

Cu toate acestea, italianul susține că primul obiectiv e acela de a câștiga la Arad, iar mai apoi se va concentra pe duelul cu Adana Demirspor. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

"Suntem motivați, vrem să obținem victoria așa cum am făcut-o și cu Poli Iași. Știm că vom juca la Arad, pe un teren greu, cu o echipă bună, dar suntem pregătiți, cu atât mai mult cu cât e ultimul meci înainte de dubla din Conference League.

Ne gândim deja la meciul cu Adana, deși acum cel mai important joc e cel de la Arad. În ceea ce privește antrenamentele, trebuie să pregătim în avans. Vom întâlni o echipă bună și trebuie să fim la nivel înalt.

E prea devreme să discutăm despre favorite, a trecut doar prima etapă. Vor fi mai multe echipe care se vor lupta la titlu. Cred că va fi un sezon dificil și noi va trebuie să fim la un nivel foarte bun pentru a fi acolo", a declarat antrenorul.

Partida dintre CFR Cluj și UTA se va disputa la Arad, vineri, 21 iulie, de la 21:30. Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu UTA Arad!

Comenteaza