Mărginean: „Plătim datoriile către foştii jucători, dar conform noului plan”

Mărginean: „Plătim datoriile către foştii jucători, dar conform noului plan”
Administratorul special al Universităţii, Ioan Mărginean, a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, că datoriile către cei cinci jucători care cer în instanţă declanşarea falimentului la „U” pentru neplata primelor de obiectiv vor fi stinse atunci când se va aproba noul plan de reorganizare.

Conform acestui nou plan, aflat deja pe mansa judecătorului sindic, „U" va achita creanţele în 48 de luni, nu în 36, aşa cum prevedea cel vechi. Instanţa urmează să anunţe azi dacă validează acest nou act. „Jucătorii nu au fost prinşi în planul vechi de reorganizare, dar conform noului plan ei îşi vor lua banii. Eu nu cred că se va declanşa falimentul. Clubul acesta, chiar şi aşa în insolvenţă, se poate lăuda că e printre singurele din Liga I cu banii la zi, fără întârzieri la chirii şi salarii. Jucătorii au condiţii de cinci stele, nu există probleme, aşa că întreb şi eu: cum să declanşezi falimentul? Clubul şi-a îndeplinit absolut toate obligaţiile prevăzute în vechiul plan şi pe aceeaşi linie vom merge şi pe noul plan, dacă va fi acceptat de judecător", a spus Mărginean, pentru ZIUA de CLUJ.

Noul plan de reorganizare prevede acelaşi cuantum al datoriilor (2,3 milioane de euro), însă un termen prelungit de plată, de 48 de luni.

 

Etichete
Comenteaza