Marişca, abonat la primul loc la Raliul Clujului

Marişca, abonat la primul loc la Raliul Clujului
Echipajul clujean Bogdan Marişca/Sebastian Itu s-a impus la Raliul Clujului, câştigând etapa de “casă” pentru al doilea an consecutiv.

 Bogdan Marişca a reuşit să obţină prima poziţie la etapa din weekend a Raliului Clujului, după câteva probe extrem de dificile din punctul de vedere al condiţiilor de desfăşurare. La jumătatea sezonului, clujeanul ocupă primul loc, la 19 puncte de poziţia secundă, deşinută de maghiarul Gergo Szabo.

 

Etapa a IV-a Campionatului Naţional de Raliuri a început vineri seara cu prima probă Superspecială de la Polus Center, câştigată de Marco Tempestini. Pornit de pe poziţia a VI-a în urma primei probe, Bogdan Marişca a dat primul semnal pozitiv în prima rundă de sâmbătă, Tarniţa 1, pe care şi-a adjudecat-o la o diferenţă de 13 secunde faţă de coechipierul său italian.

 

 Clujeanul nu a cedat nici următoarele trei probe, iar după a V-a “specială” era la o diferenţă confortabilă de locul doi, pe care se afla Csaba Spitzmuller. în ultimele trei probe, Marişca a preferat să fie prudent şi să îşi conserve avansul, astfel că acestea au fost adjudecate de Gergo Szabo, dar la o distanţă insuficientă pentru a-i da emoţii clujeanului.

 

“Tarniţa 2 a fost o probă extrem de greu de parcurs, cu multă apă în unele locuri, bălţi unde nu ne aşteptam. Adversarii noştri au încercat să atace la bucla a doua, dar ne-am gestionat bine secundele câştigate în prima parte”, a explicat Marişca după concurs. Clujeanul intră în partea a doua a sezonului de pe primul loc, cu 77 de puncte acumulate, 19 mai mult decât principalul urmăritor, campionul en titre Gergo Szabo. Totuşi, pilotul consideră că este prea devreme să se gândească la titlu. “Nu vreau să vorbesc încă despre asta. Suntem pe primul loc, dar situaţia se poate schimba radical dacă noi abandonăm în una din următoarele etape”, a explicat câştigătorul etapei de sâmbătă.

 

în schimb, runda de la Cluj a fost una cu ghinion pentru Tempestini. Italianul a început bine etapa, cu o victorie şi un loc doi în primele două probe. Problemele au început pe proba a III-a, când i s-a ars motorul ventilatorului şi a fost nevoit să evolueze în următoarele runde cu parbrizul aburit.

 

 în cele din urmă, italianul a decis să abandoneze pe proba a VI-a. Cu toate acestea, pilotul speră încă la o clasare mai bună la finalul sezonului. “Bogdan are acum prima şansă la câştigarea titlului, dar campionatul nu este încă jucat. Mai sunt patru etape şi două-trei victorii pentru oricare dintre ceilalţi piloţi, inclusiv pentru mine, ar schimba complet datele problemei”, consideră “Tempesta”. Următoarea etapă a Campionatului Naţional este Raliul Sibiului, pe macadam, care va avea loc în perioada 16-18 iulie 2010.

 

Clasamentul general la Raliul Clujului:

 

1. Bogdan Marişca, 1:00:00.4

2. Csaba Spitzmuller, +37.2

3. Gergo Szabo, +41.5

4. Manu Mihalache, +1:01.5

5. Dan Gârtofan, +1:37.5

Comenteaza