Meci de risc maxim: 300 de jandarmi detaşaţi la derby

Meci de risc maxim: 300 de jandarmi detaşaţi la derby
Un efectiv format din aproximativ 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la rejucarea derby-ului dintre Universitatea şi CFR, programat astăzi, la ora 21:30, pe Cluj Arena.

Întâlnirea va fi transmisă de postul Digi Sport 1, dar şi în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.

Accesul în incinta stadionului va fi permis începând cu ora 18:30. Conform prevederilor Legii nr.4 / 2008 privind combaterea violenţei în sport, spectatorilor le este interzis să introducă în incinta stadionului băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe sau arme, să afişeze inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă. Totodată, acestora le este interzis să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia celorlalţi spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc ori să pătrundă pe teren, să deterioreze sau să distrugă mobilierul din stadion.

De asemenea, şase suporteri ai Universităţii şi alţi patru ai CFR-ului au interdicţie de participare la meciurile de fotbal, fiind incluşi în baza de date a jandarmeriei. În cazul în care vor pătrunde în stadion, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă, dar şi interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă între unu şi doi ani, care se adăugă la cea pentru care au fost sancţionaţi iniţial.

(D.S.)

 

 

Comenteaza