Meci nebun în Gruia. CFR a fost egalată de două ori, dar a învins Oțelul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:57
- Sport
- Ascultă știrea
Fără Dan Petrescu, încă suspendat, "feroviarii" au obținut un succes în ultimul meci al anului, scor 3-2.
Partida din Gruia a început pe un fond sonor asigurat de peluza gazdelor, care a scandat "Demisia!". Pe gazon, situația a fost una echilibrată, iar jucătorii celor două formații au intrat greu în ritm. După o primă jumătate de repriză fără situații concrete, Juric a deviat frumos cu câlcâiul, dar Hindrich a fost pe fază și a salvat (20).
Răspunsul "feroviarilor" a venit imediat, prin Korenica, care a ajuns într-o situație favorabilă în careul advers, a șutat puternic, sub bară, și a deschis scorul (21). Cum era de așteptat, în jocul clujenilor a intervenit relaxarea, iar gazdele au făcut pasul înapoi, spre nemulțumirea celor prezenți în tribune, care au taxat evoluția favoriților.
Oaspeții au profitat de lipsa de atitudine a CFR-ului, au prins curaj, iar înainte de pauză, Mogoș a faultat în careu și centralul a dictat penalty. Alex Pop a executat și a înscris, chiar dacă Hindrich a ghicit colțul. Astfel, scorul pauzei în Gruia a fost 1-1.
Actul secund a început cum nu se poate mai bine pentru CFR, care a revenit în avantaj la 4 minute de la reluare. O centrare din corner l-a găsit pe Munteanu la colțul lung, iar atacantul a trimis în plasă din apropiere, fără să fie împiedicat (49). Precum în prima repriză, "feroviarii" au fost mai concentrați să conserve rezultatul decât sa majoreze diferența.
În timp ce clujenii țineau de balon fără să amenințe poarta adversă, gălățenii au părut neputincioși. Când jocul părea să se îndreapta spre o victorie a gazdelor, Cisotti a reușit o execuție de zile mari, care l-a lăsat fără replică pe Hindrich, și a restabilit egalitatea (82).
Răspunsul "feroviarilor" a fost instantaneu, iar Nkololo și-a readus echipa în avantaj (83). Partida a fost lipsită de evenimente până la final, iar CFR Cluj a încheiat 2024 cu un succes, scor 3-2.