Meciul România - Olanda, LIVE pe un ecran gigant, în Piața Unirii

Meciul România - Olanda, LIVE pe un ecran gigant, în Piața Unirii

Primăria municipiului Cluj-Napoca și Terapia îi invită pe clujeni să urmărească meciul din optimile de finală ale Campionatului European chiar în inima Clujului, în Piața Unirii, în 2 iulie, de la ora 19.00, susținându-i pe tricolori în meciul împotriva Țărilor de Jos.

În Piața Unirii vor fi 2.500 de scaune puse la dispoziție pentru suporteri.

''Vă încurajăm să veniți îmbrăcați în galben, cu tricourile naționalei și cu drapelul țării, pentru a intra împreună în atmosfera de meci. Polițiștii și jandarmii clujeni recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să nu aibă asupra lor materiale pirotehnice, recipiente din sticlă ori alte obiecte contondente care pot pune în pericol siguranța participanților la această activitate de susținere a naționalei României'', transmite municipalitatea.

Duelul pentru sferturi cu Olanda este programat pe Allianz Arena din Munchen, acolo unde România a făcut spectacol în prima etapă, când a învins-o categoric pe Ucraina, scor 3-0. O victorie în partida de marți ar aduce în sferturile de finală ale Campionatului European o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia. "Tricolorii" s-au calificat în optimile turneului final din Germania din postura de câştigători ai Grupei E. Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

România a trecut pentru a doua oară de faza grupelor la EURO, după ediţia din 2000, însă acum a reuşit să termine pe primul loc.

Aceasta va fi cea de-a 15-a confruntare dintre România și Olanda, iar cifrele sunt clar de partea adversarei noastre: 14 meciuri, o victorie România, 3 remize și 10 succese pentru "Portocala mecanică". "Tricolorii" au înscris doar de 3 ori în cele 14 dueluri de până acum cu Olanda și au scos mingea din plasă de 29 de ori. Ultimul duel a avut loc la București, pe 14 noiembrie 2017, un meci amical încheiat cu victoria Olandei, scor 3-0, după reușitele lui Memphis Depay (47), Ryan Babel (56) și Luuk de Jong (81).

Comenteaza