Mesajul lui Gabriel Giurgiu, înainte de baraj: “Trebuie să fim pregătiți, și, împreună cu suflarea “U”-istă, cred că vom reuși să promovăm”

Mesajul lui Gabriel Giurgiu, înainte de baraj: “Trebuie să fim pregătiți, și, împreună cu suflarea “U”-istă, cred că vom reuși să promovăm”
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

Experimentatul mijlocaș al “Șepcilor roșii” consideră că echipa va avea nevoie de concentrare maximă pentru a putea depăși obstaclul reprezentat de formația sibiană.

Deși au încheiat un sezon dificil în Liga a 2-a, emoțiile continuă pentru clujeni, care mai au de disputat două partide extrem de importante. Poziția a treia în clasament i-a trimis pe “studenți” la baraj, unde se vor duela cu Hermannstadt, echipa ce a încheiat Liga 1 pe locul 12. Cu 30 de apariții în acest sezon și două goluri marcate, Gabriel Giurgiu a vorbit pentru site-ul oficial al clubului clujean despre sezonul actual, dar și ceea ce îi așteaptă pe elevii lui Bogdan Lobonț la meciurile de baraj.

Experimentatul mijlocaș a explicat unde s-a pierdut promovarea directă. “Ca și fotbalist, în meciurile pe care le joci există și o anumită presiune. În echipa noastră sunt mulți jucători care au trăit partide importante, au evoluat în meciuri cu o anumită încărcătură, dar eu cred că dacă eram puțin mai atenți puteam foarte bine să fim pe primele două locuri chiar înaintea ultimei runde. Nu am pierdut nimic, avem încă șansa noastră, pe care trebuie să o fructificăm cu încredere, a declarat Gabriel Giurgiu.

Campion al României, cu Oțelul Galați, fotbalistul a explicat de ce are nevoie echipa clujeană pentru a se impune la baraj. “Se câștigă cu foarte multă încredere, cu capul, cum se spune. E necesar să fim foarte bine pregătiți. E extrem de important să fim conectați până la final, pentru că fiecare echipă care merge la “baraj” are șansa ei. Până acum, din câte știu, nici o formație din Liga a 2-a care a ajuns în această fază nu a reușit să promoveze, așa că poate e momentul să facem noi acest lucru. Trebuie să fim pregătiți, montați și, împreună cu suflarea “U”-istă, cred că vom reuși să promovăm”, a spus mijlocașul.

Prima manșă a barajului pentru Liga 1, dintre Universitatea Cluj și Hermannstadt se va disputa duminică, 9 iunie, de la ora 18:00, pe Cluj Arena.

Comenteaza