Mesajul lui Petrila după primul gol în cupele europene: “O să rămână o amintire frumoasă”

Mesajul lui Petrila după primul gol în cupele europene: “O să rămână o amintire frumoasă”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Tânărul jucător al CFR-ului a salvat un punct pentru formația din Gruia în duelul cu Randers din grupele Conference League.

Intrat pe teren la scorul de 1-0 pentru echipa daneză, Claudiu Petrila a reușit golul egalizator, cel care a adus un punct campioanei României, primul în actualul sezon al grupelor cupelor europene.

Tânărul fotbalist al CFR-ului a recunoscut la finalul jocului că reușita din partida cu Randers va fi una pe care nu a va uita prea curând.

“A fost forte greu. Am întâlnit o echipă foarte bună. Știm că cei din Danemarca sunt foarte agresivi și masivi. Eu zic că am făcut față cu brio. Din păcate nu am reușit să câștigăm azi, dar cu siguranță o să o facem duminică. E primul gol în Europa.

O să rămână o amintire frumoasă, dar din păcate nu a fost golul victoriei. Mai avem patru meciuri. În Cehia nu am făcut o figură frumoasă, dar sperăm să facem în continuare”, a spus mijlocașul, potrivit Digisport.

Partida cu Randers a fost cel de-al șaptelea meci european pe care l-a jucat Claudiu Petrila în cariera sa.

Comenteaza