Mihai Silvășan, înaintea duelului de la Oradea: “Sunt convins că ambele echipe îşi vor dori victoria şi vor da tot ce au mai bun să o obţină”
- Scris de Ionuţ Grindean
- 29 Mar 2019, 11:16
- Sport
- Ascultă știrea
U-BT se pregătește de deplasarea pe terenul campioanei, echipă împotriva căreia va evolua și în Final Four-ul Cupei României, la jumătatea lunii viitoare.
După o serie bună de rezultate, clujenii se pregătesc de un adevărat derby, ce va avea loc în Sala Sporturilor “Antonio Alexe”. “Studenții” merg la Oradea cu un moral ridicat, dar antrenorul Mihai Silvășan este convins că elevii săi vor primi o replică serioasă din partea campionilor. Tehncianul a confirmat și faptul că formația sa nu se va putea baza pe căpitanul Aleksandar Rasic.
Mihai Silvășan a prefațat partida împotriva campioanei. “Este un meci important pentru noi din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ne dorim să câştigăm şi să ne păstrăm şansele la primul loc înainte de play-off. În al doilea rând, jucăm cu campioana României şi cu una dintre principalele noastre contracandidate la titlu anul acesta.
Deci şi dacă meciul nu avea o miză din punct de vedere al clasamentului, motivaţia şi ambiţia ar fi fost foarte mari, ţinând cont de rivalitatea care s-a creat între cele două echipe în ultimii ani. În astfel de meciuri nu mai prea contează ce a fost sau în ce formă sunt echipele în momentul de faţă. Sunt convins că ambele echipe îşi vor dori victoria şi vor da tot ce au mai bun să o obţină. Noi vom evolua şi în acest meci fără Aleksandar Rašić, care are nevoie de câteva zile de pauză, pentru recuperare”, a declarat antrenorul.
Partida dintre U-BT și CSM Oradea se va disputa azi, de la ora 17:15 și va fi transmisă de Digisport.