Mircea Sandu lasă poarta deschisă spre Liga I: „Retrogradatele să stea în joc de glezne"

Mircea Sandu lasă poarta deschisă spre Liga I: „Retrogradatele să stea în joc de glezne
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a anunţat că atât echipele care au „picat" sportiv, dar şi „U", alături de Rapid, formaţii nelicenţiate, au şanse să joace în Liga I în sezonul viitor.

Pentru că fotbalul românesc e un izvor etern de surprize, Mircea Sandu, conducătorul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a anunţat că oricare dintre cele şase echipe care au retrogradat ar putea avea drept de joc în Liga I în sezonul viitor. Sandu s-a referit la cele patru „picate" pe plan sportiv, dar şi la Rapid şi „U" Cluj, formaţii care nu au primit licenţa. Dintre toate, „Şepcile roşii" sunt cele mai îndreptăţite să spere, având în vedere că au depus un dosar stufos la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în care cer acordarea licenţei.

Prima declaraţie surprinzătoare a zilei a venit de la Rapid, aparent echipa cu cele mai mici speranţe de a evolua în Liga I, având în vedere că nu a primit licenţa şi nici nu a făcut apel la TAS din cauză că nu are planul de reorganizare aprobat de Tribunalul Comercial. Omul de afaceri Nicolae Cristescu, cel care susţine că a ajuns la un acord cu George Copos pentru preluarea clubului, i-a mulţumit lui Dumitru Dragomir pentru că „giuleştenii" au oportunitatea de a juca în prima ligă. „Sunt şanse mari să rămânem în prima ligă, iar pe această cale ţin să-i mulţumesc, atât în numele meu cât şi al suporterilor rapidişti, lui Mitică Dragomir, care a făcut eforturi deosebite şi a insistat ca Rapid să rămână în Liga I", a spus omul de afaceri.


Contactat de agenţia Mediafax, preşedintele FRF a încercat să facă lumină în acest caz, dar a oferit o declaraţie ambiguă. Mircea Sandu a spus că atât echipele care au retrogradat sportiv, cât şi cele care nu au primit licenţa, au şanse să rămână în Liga I. Totuşi, Comitetul Executiv al FRF se va întruni abia pe 6 iulie, a doua zi după ce TAS ar trebui să anunţe decizia în ceea ce priveşte licenţierea Universităţii Cluj. „După ultimul Comitet Executiv absolut toate cluburile din Liga I, atât cele care din punct de vedere sportiv nu au îndeplinit criteriile cât şi cele care nu au îndeplinit condiţiile de licenţiere trebuie să fie pregătite. Pentru că nu ştiu ce se va întâmpla în Comitetul Executiv din 5 sau 6 iulie. Aşa cum am anunţat, astăzi (ieri - n. red) s-a întrunit pentru prima dată un comitet de lucru condus de cei doi secretari generali, de la federaţie şi liga, cu juriştii. Eu vreau să vină în Comitetul Executiv cu propuneri viabile, pe criterii, pe argumente, pe eventuale interpretări ale legislaţiei din România sau din alte ţări. Eu sper că decizia Comitetului Executiv să fie una echilibrată, în litera, dar şi în spiritul legii sportive şi să acopere toate nevoile care vor fi contactate şi care să aducă în final linişte. Avem nevoie de linişte. Toate cele şase echipe trebuie să fie în joc de glezne. Dacă se votează 18 echipe şi „U" Cluj obţine la TAS o decizie favorabilă mai rămâne un singur loc, care trebuie văzut pe ce criterii şi argumente poate fi atribuit şi cine beneficiază de acest loc. Nu e uşor. Eu am avut un punct de vedere, pe care l-am exprimat. Sper că lucrurile să se adune", a spus Mircea Sandu.

Situaţia Ligii I rămâne în continuare neclară, însă cele mai mari şanse le are în continuare sistemul cu 18 echipe susţinut frenetic de către Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Acesta s-a declarat în mai multe rânduri împotriva sistemului de licenţiere impus de către FRF, prin comisia condusă de Viorel Duru.

Dacă „U" primeşte licenţa, Duru pleacă şi ajunge în instanţă

În cazul în care TAS va decide că Universitatea Cluj a fost nedreptăţită în momentul în care i s-a respins solicitarea licenţei, directorul administraţiei de licenţiere, Viorel Duru, va fi demis de către Mircea Sandu. Cel poreclit „Naşul" a făcut anunţul cu ocazia Adunării Generale a FRF. Mai mult, oficialii lui „U" sunt pregătiţi să-l acţioneze în judecată pe Duru, cerând daune de câteva milioane de euro, bani pierduţi în urma deciziei considerate abuzive a comisiei de licenţiere. De altfel, directorul administraţiei de licenţiere a amânat inclusiv judecarea cazului de la Lausanne, după ce a trimis cu întârziere mai multe documente solicitate de judecătorii TAS.

 

Etichete
Comenteaza