Mirel Rădoi a fost testat pozitiv cu COVID-19 și ar putea rata meciurile naționalei din luna martie

Mirel Rădoi a fost testat pozitiv cu COVID-19 și ar putea rata meciurile naționalei din luna martie
| Foto: frf.ro

Selecționerul a fost infectat cu coronavirus și ar putea lipsi de pe bancă la primele meciuri ale “tricolorilor” în preliminariile Campionatului Mondial.

Mirel Rădoi a anunțat astăzi că a fost testat pozitiv cu COVID-19 și ar putea lipsi de pe bancă la primele trei partide ale României în preliminariile Cupei Mondiale. Astfel, pregătirea “tricolorilor” ar putea fi afectată serios înaintea jocurilor cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia.

“Am efectuat luni, 15 martie, un test COVID care, din păcate, a ieșit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor”, a spus selecționerul pentru frf.ro.

Partidele echipei naționale în luna martie:

  • România – Macedonia de Nord, 25 martie
  • România – Germania, 28 martie
  • Armenia – România, 31 martie
Comenteaza