Miriuţă cere întăriri în atac

Miriuţă cere întăriri în atac
Tehnicianul din Gruia consideră necesară achiziționarea cel puţin a unui vârf de atac, iar în condițiile în care va pleca Ogbu, a doi atacanţi.

Antrenorul feroviarilor a vorbit înainte de meciul cu Jagodina de joi, din preliminariile Europa League: "Emoţii sunt tot timpul. Am mare încredere în băieţii mei. Sunt sigur că vom face un meci mare mâine şi vom câştiga. Întâlnim o echipă bună, agresivă, dar părerea mea că suntem peste ei, dar trebuie să o dovedim. S-au integrat Larie şi Susici vor fi mâine în primul unsprezece. Deocamdată mă bazez pe un lot de 14-15 jucători şi nu e uşor, dar mergem înainte.

Mâine seară mă voi baza pe Chuka sută la sută, de poimâine nu mai ştiu. Restul mai au nevoie de timp. Sper să terminăm meciul de mâine fără gol. 1-0 va fi un rezultat extraordinar De şase luni am zis că am nevoie de un atacant. Dacă va pleca Chuka, am nevoie de doi atacanţi. Am discutat cu şefii mei şi dânşii fac tot posibilul, dacă pleacă Chuka, să îmi aducă un atacant sau doi. Cei care joacă în primul 11 m-au convins că merită să fie titulari, ceilalţi nu m-au convins. Singurii care m-au convins că merită să fie titulari sunt Susici şi Larie. La mine joacă cine merită, care e mai bun", a spus Miriuţă.

"Am încredere mare în colegii mei. Normal că e o diferenţă foarte mare. Nu putem compara Champions League cu Europa League. Dacă nu primim gol, sigur nu pierdem meciul. Primul meci va fi foarte important. Jucăm acasă şi trebuie să avem controlul meciului şi să mergem mai liniştiţi pentru meciul al doilea.", e de părere căpitanul Mario Felgueiras.

În altă ordine de idei, tânărul antrenor a mărturisit faptul că la meciul din Cupa Ligii, din 20 iulie, ora 18:00, în care CFR va întâlni învingătoarea dintre CSMS Iaşi şi ASA Târgu-Mureş, va folosi rezervele.

Comenteaza