Miriuță, după calificarea în sferturile Cupei Ligii. "Ne-am fi dorit să închidem meciul în primele 90 minute"

Miriuță, după calificarea în sferturile Cupei Ligii.
Vasile Miriuță s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi în partida cu CSU Craiova din Cupa Ligii.

"Am vrut să închidem meciul în primele 90 minute. Nu s-a putut, asta e. Le-am spus băieților la pauză că indiferent cât va dura acest joc, trebuie să-l câștigăm. De când mi-am început cariera de antrenor, n-am mai avut un meci atât de lung", a afirmat tehnicianul "vișiniilor", după ce echipa sa a învins cu scorul de 3-2 după executarea loviturilor de departajare.

Antrenorul CFR-ului a comentat penalty-ul ratat de Petrucci în minutul 45. "I se poate întâmpla oricui să rateze. Important este că ne-am calificat. Tot pe el o să mă bazez și data viitoare în astfel de situații", a precizat Miriuță.

Mario Camora nu va putea juca cu Pandurii. Acesta a suferit o accidentare după confruntarea cu oltenii.

"Din păcate, Camora are o întindere ușoară. Am vrut să-l scot după 90 minute, dar până la urmă am hotărât să-l păstrez în teren. L-am împins să joace mai sus astfel încât să nu mai participe la faza de apărare. E un fotbalist de mare caracter, se află la CFR de atâția ani", a completat acesta.

Vasile Miriuță a prefațat și confruntarea cu Pandurii din următoarea etapă de campionat.

"Ne așteaptă o deplasare lungă la Târgu-Jiu. Vom întâlni o formație puternică, cu fotbaliști talentați și cu un antrenor căruia îi place să joace ofensiv. Va fi foarte greu, dar am odihnit astăzi 4-5 titulari pentru a fi apți duminică. Vom încerca să construim o echipă bună și să ne întoarcem de acolo cu maximum de puncte. Nu știu dacă eliminarea Pandurilor din Cupa Ligii poate reprezenta un avantaj pentru noi", a mai spus antrenorul clujenilor.

De cealaltă parte, Gigi Mulțescu a specificat că echipa sa a stat mai bine la capitolul posesie.

"Am prevăzut că vom avea o partidă dificilă cu CFR-ul. Ne-am confruntat cu o formație foarte puternică, cu un lot mult mai valoros. Cu toate astea, noi am reușit să avem controlul jocului în trei sferturi din meci. Am avut și câteva situații de gol. Lipsa de precizie de la prima și ultima execuție, dar și loviturile de departajare, ne-au privat de câștigarea acestei confruntări", a adăugat antrenorul formației din Bănie.

Davide Petrucci, unul dintre eroii "feroviarilor" de joi, a făcut şi el o scurtă declarație după calificarea în sferturile Cupei Ligii. "Este un succes foarte important pentru noi, sper să ajungem în finală. Faptul că am ratat un penalty contează mai puțin acum. Nu poate avea oricine precizia lui Messi sau a lui Ronaldo. Și lor li se poate întâmpla să mai rateze", a afirmat "decarul" CFR-ului.

Comenteaza