Miriuţă: "Pentru mine nu e un derby"

Miriuţă:
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Vasile Miriuţă, consideră că întâlnirea cu rivala din oraș, Universitatea Cluj, nu este un derby.

"Nu m-am gândit că vom fi acolo după aceste opt etape, dar echipa a demonstrat că are valoare. Se datorează munci băieţilor că suntem acolo sus. Sunt 50/50 la sută șanse. Sunt sigur că vom câștiga. E treaba lor cum vor veni, mă interesează mai puţin acest lucru, mă interesează ca echipa mea să fie în formă maximă luni seara de la ora 21.00. N-avem nici o revanșă, jucăm fiecare meci la victorie. Ce a fost nu mă mai interesează, prezentul şi viitorul mă interesează. Atunci te simți fotbalist când joci cu câteva mii de oameni în tribune. Mă bucură acest lucru. Sunt sigur că va fi o atmosferă bună. Important e ca fotbalul să se joace pe teren și nu în tribune. Actorii principali să fie jucătorii şi nu suporterii. Pentru mine nu e un derby, e un meci ca oricare altul. Pregătesc meciul ca și cum aş juca cu Botoșaniul sau cu Iaşiul", a declarat Miriuţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Tehnicianul a vorbit și de relația de amiciție pe care o are cu Pascany: "Dacă nu era dânsul, nu eram antrenorul CFR -ului. E cu sufletul lângă echipa. Vorbesc cu el de două, trei ori pe săptămână."

Miriuţă a fost de partea lui Ogărau căruia fanii i-au cerut demisia

"U este o echipă bună cu jucători buni. Într-adevăr au pierdut ultimul meci cu Craiova. Poate e normal, a venit un antrenor nou cu o altă filosofie, nu-i uşor. Ştiu foarte bine pe pielea mea ce înseamnă să vii antrenor nou la o echipă. Ne va fi greu luni, sunt sigur", a încheiat Miriuţă.

Comenteaza