“Mitică” Dragomir: “Faptele descrise de observator sunt adevărate, nu spusele lui Tudor”

 “Mitică” Dragomir: “Faptele descrise de observator sunt adevărate, nu spusele lui Tudor”
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a menţionat că arbitrul Alexandru Tudor, cel care a decis întreruperea meciului dintre “U” şi CFR de săptămâna trecută, este “fricos”.

Dragomir a adăugat că faptele descrise în raport de supervizorul Alexandru Boc sunt cele adevărate şi nu cele menţionate de Alexandru Tudor.

"Spre deosebire de Tudor, Sandu Boc are cinci martori care susţin că adevărul este cel spus de către el. Fără să ştie nici Tudor şi nici Boc, eu am făcut cercetările necesare să văd dacă aşa s-a întâmplat. Iar Sandu Boc n-a intrat singur în cabină pentru că e băiat deştept. A fost procurorul, şeful de la Jandarmerie, de la prefectură, au fost cinci şi toţi au auzit ce s-a discutat. Dar nu l-aş considera mare vinovat nici pe Tudor, pentru că e om şi poate să greşească. Tudor însă pe cât e de vioi, pe atât e de fricos. Eu am mai avut un caz cu el şi atunci a fost de înţeles. Aici însă nici Boc nu i-a cerut să continue meciul. Pentru că dacă Boc era foarte ferm, atunci se juca. Dar atunci Boc încălca regulamentul. Dar în situaţii de forţă majoră încalci şi regulamentul pentru a salva vieţi. Eu am făcut asta acum câţiva ani pe Giuleşti", a precizat Dragomir.

Acesta a adăugat că motivele reprogramării partidei Universitatea Cluj - CFR Cluj pentru mâine sunt legate de reunirea echipei naţionale şi imposibilitatea mutării datei de disputare a finalei Cupei României. "Comitetul de Urgenţă al FRF a hotărât data meciului Universitatea Cluj - CFR Cluj. Luni nu se putea pentru că atunci se reuneşte lotul echipei naţionale. Şi în afară de asta nu se putea să se împingă data finalei Cupei României pentru că era contract pe ziua respectivă făcut cu televiziunea care are drepturile. Aşa a fost de la început programarea. Respectând regulamentul, am făcut însă de aşa natură ca fiecare echipă care joacă să aibă cel puţin 48 de ore între meciuri", a afirmat Dumitru Dragomir.

Numirea lui Ioan Andone în funcţia de antrenor al CFR Cluj, în locul lui Jorge Costa, a fost lăudată de către Dragomir, cel care a caracterizat decizia şefilor "feroviari" drept una "genială". "Andone este omul care ştie să câştige titluri. Este un mare antrenor, păcat că nu l-am apreciat mai mult", a mai spus "Mitică" Dragomir.

Meciul dintre "U" şi CFR se va disputa mâine, de la ora 21:30, conform programării făcute de LPF.

(D.S.)

 

 

Etichete
Comenteaza