Mutare de lux la "U"-BT. Un dublu campion național, la Cluj VIDEO

Mutare de lux la
Conducerea echipei de baschet masculin "U"-Banca Transilvania a bătut palma cu un fundaș medaliat cu aur în Estonia și Letonia.

"U"-Banca Transilvania se menține activă pe piața transferurilor. Astfel, după înregimentările lui Michael Southall, Zoran Cvjetkovic, Sean Barnette, Tudor Jucan respectiv Andrei Mandache, conducerea clubului clujean s-a înțeles cu fundașul american Curtis Millage (33 de ani, 1.88 m), anunță site-ul oficial al echipei. Jucătorul vine din Estonia, unde sezonul trecut a câștigat titlul cu BC Kalev / Cramo. CV-ul celui mai recent transfer al "alb-negrilor" este completat de medalia de aur câștigată cu letonii de la ASK Riga în sezonul competițional 2006-2007. Millage a ajuns deja la Cluj-Napoca și așteaptă actele de transfer pentru a putea debuta la noua sa echipă.

Cariera lui Curtis Millage a început în 2003, la echipa germană S.Oliver Baskets Wurtzburg, dupa ce în colegiu a jucat pentru L.A Southwest și Arizona State. În stagiunea 2004-2005 el a evoluat în NBA-D, la Fayeteville Patriots respectiv Utah Snowbears, sezonul următor petrecându-l în China, la Zhejiang Whirlwinds și la KK Split (Croația).

Pentru Millage au urmat doi ani la ASK Riga, în Letonia, formație cu care a câștigat titlul național în ediția 2006-2007, după care a evoluat în Rusia, pentru Enisey Krasnoyarsk. Sezonul competițional 2009-2010 avea să-l găsească în tricoul celor de la Union Olimpija Ljubljana. 

CV-ul americanului mai conține, pe lângă cele două medalii de aur, trei participări în Euroligă cu tot atâtea echipe (VEF Riga, ASK Riga, Union Olimpija Ljubljana). În perioada 2007-2011 a fost desemnat drept baschetbalistul cu cele mai multe intercepții din trei ligi diferite: Letonia, Rusia și Ucraina, mai anunță sursa citată. Millage se mai laudă cu câte o selecție la All Star Game-ul Ligii Baltice din 2007 și la All Star Game-ul FIBA Eurocup din același an. De asemenea, a participat la All Star Game-ul Ligii Letone (2007, 2008), unde a fost desemnat MVP-ul competiției (2007) și a câștigat concursul de slam-dunk. 

Start neconvingător

În ciuda mutărilor de pe piața transferurilor, debutul lui "U"-BT Cluj în noua stagiune a fost unul modest. Clujenii au fost eliminați prematur din Cupa României, după victoria de la Cluj cu BC Timișoara (73-71) și înfrangerea clară din Banat (85-72). A urmat prima etapă din Liga Națională la Baschet Masculin, unde echipa lui Dorin "Bobo" Pintea a fost pradă ușoară pentru campioana CSU Ploiești, care s-a impus cu 80-69, chiar la Cluj. "U"-BT a dat primele semne de revenire etapa trecută, la Mediaș, unde a trecut cu 86-71 de Gaz Metan.

Etichete
Comenteaza