Neagoe, cu gândul la victorie înaintea meciului cu FC Argeș: "Ne dorim foarte mult cele trei puncte"
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Noi 2022, 16:01
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul Universității Cluj a prefațat partida din runda cu numărul 18 a sezonului regulat din Superligă.
Înaintea pauzei prilejuite de Campionatul Mondial, "studenții" primesc vizita celor de la FC Argeș. Piteștenii nu trec prin cea mai bună perioadă, iar clujenii încearcă să profite de forma slabă a adversarilor. Eugen Neagoe a prefațat jocul și a anunțat obiectivul formației sale, cele trei puncte.
"Este ultimul joc înainte de pauză. Ne dorim foarte mult cele trei puncte. Îmi doresc să practicăm un fotbal bun, frumos și suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion, să ne susțină. Așa cum am mai spus, avem mare nevoie de sprijinul lor. S-a văzut ce înseamnă să jucăm cu 25.000 de oameni în tribună, avem o viteză în plus.
Nu va fi un joc ușor, chiar dacă ei au pierdut cu 5-0 contra celor de la Sepsi în ultimul meci de campionat. Pe mine mă interesează mai puțin problemele lor, mă gândesc doar la noi. Avem și noi ceva probleme de efectiv. În afară de Romario, care e suspendat, mai avem și alți jucători cu probleme, sper să îi refacem până la ora jocului. Dacă vom fi cu toții apți, atunci cu siguranță vom fi mai puternici.
Argeșul are în componență jucători valoroși, care au demonstrat asta de-a lungul timpului. dar am încredere și sper să intrăm în această mini-vacanță cu 3 puncte. Eu mi-aș dori să jucăm mult mai bine, mult mai frumos, să marcăm mai multe goluri. Îmi doresc să nu mai primim goluri, să nu facem greșeli. Dar de multe ori ne retragem și din cauza adversarilor", a declarat tehnicianul.
Neagoe, încântat de convocare lui Gorcea la naționala U21
Tânărul portar al Universității Cluj a fost convocat în premieră la selecționata de tineret a României, iar antrenorul a ținut să îl laude pe elevul său și a dezvăluit că Gorcea își merită locul printre "micii tricolori".
"Mi-aș fi dorit să avem mai mulți, dar probabil în acest moment doar unul merită. Mă bucur pentru Gorcea, el merită să fie la naționala de tineret. Sper să rămână acolo cât mai multe jocuri. Emil Săndoi știe ce are de făcut și cred că a făcut o alegere bună", a declarat Neagoe.
Partida dintre Universitatea Cluj și FC Argeș se va disputa luni, 14 noiembrie, de la 18:00.