Negocierile pentru transferul lui Otele continuă. Dezvăluirile patronului din Gruia

Negocierile pentru transferul lui Otele continuă. Dezvăluirile patronului din Gruia
| Foto: facebook.com/cfr1907

Nelu Varga a oferit detalii de la discuțiile dintre CFR Cluj și Brighton pentru transferul jucătorului în vârstă de 24 de ani.

Golgheterul formației din Gruia în actuala stagiune e din ce în ce mai aproape de o mutare în Premier League, anunță patronul clubului clujean. Nelu Varga susține că cei de la Brighton analizează propunerea sa și a dezvăluit detalii de la negocieri.

"În momentul de față nu avem nicio altă ofertă pentru Otele în afara de cea de la Brighton, din Anglia. Ei se gândesc la ce le-am propus eu: 6 milioane de lire și 20% dintr-un viitor transfer.

Șeful scouting-ului de la ei (n.r. - Mike Cave) a zis că rămânem în contact, că va vorbi cu conducerea. Lui Gigi Becali i-am zis 6 milioane, dar de euro, pentru ca-i aici, în România.

Celor de la Brighton le-am cerut 6 milioane, dar de lire. Asta înseamnă vreo 7 milioane în euro", a explicat patronul clubului din Gruia pentru iamsport.ro.

În cele 33 de meciuri jucate în Superligă în actuala stagiune, Philip Otele a marcat 13 goluri și a oferit 7 pase decisive.

Comenteaza