Nelu Varga are așteptări mari de la Adrian Mutu: "Va fi aici la CFR cum a fost Ferguson la Manchester United"

Nelu Varga are așteptări mari de la Adrian Mutu: "Va fi aici la CFR cum a fost Ferguson la Manchester United"
| Foto: captura video

Patronul clubului din Gruia e încântăt peste măsură de noul antrenor pe care îl vor avea Camora&Co.

Chiar de la momentul în care a anunțat că l-a demis pe Andrea Mandorlini, Nelu Varga a anunțat și numele înlocuitorului, Adrian Mutu. Patronul se bucură că a reușit să îl convingă pe tehnicianul în vârstă de 45 de ani și are așteptări mari de la el.

"Adi este în drum spre Cluj, va ajunge în această după amiază și se va apuca de treabă. De-abia aștept să-l văd pe Mutu muncind pentru CFR Cluj și făcând performanțe pentru CFR Cluj. Da, recunosc, am vrut să îl mai aduc de încă două ori pe Adrian Mutu.

Și nu, nu pentru că este prietenul meu, unul dintre oamenii la care țin, ci pentru că este un antrenor care peste tot unde a mers a făcut treabă. Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult tot ceea ce a construit la Rapid și sunt convins că o va face și aici, la CFR Cluj.

Obiectivul este cupele europene. Da, pentru că nu ar fi totuși corect să-i cer titlul în mod imperios lui Adi Mutu, ținând cont că este totuși o distanță față de locul 1. Deci obiectivul e cupele europene.

Să mergem în Europa League, acesta este obiectivul, dar bineînțeles că dacă va lua titlu, îi transmit public lui Adi, că dacă va lua titlul de campion și ne va face fericiți, va fi aici la CFR cum a fost Ferguson la Manchester United.

Adică va sta mult, mult, mult timp să facem treabă împreună. Nu am discutat încă toate detaliile, probabil că va fi un contract sigur până în vară, condiționat, bineînțeles, de cupele europene. Vă dați seama, nu putem să acceptăm nimic mai jos cu o prelungire de un an sau doi, în funcție, bineînțeles, de cum va arăta echipa și de performanțe", a spus Varga pentru Fanatik.

Comenteaza