Neşu: "Îmi place la Cluj, dar nu ştiu dacă sunt de ajutor"

Jurnalistul Marius Mitran a realizat săptămâna trecută un reportaj emoţionant acasă la Mihai Neşu, cel mai nou membru al staff-ului Universităţii, pentru lpf.ro. Tatăl lui Mihai, Mircea Neşu, a fost un jucător de referinţă al alb-negrilor în anii '60.

Cât am venit pe drum, de la Cluj, m-am gândit că o să ajungem şi în momentul ăsta al discuţiei, scrie Mitran. Mă uit în ochii lui şi mi se pare, am senzaţia netă că eu sunt întins pe jos şi el e, vertical, în faţa noastră. Soarele încă e acolo...

„Am înţeles când am crezut. Acum cred." „În Dumnezeu?" „În Dumnezeu, în Destin, în rolul tău pe pământ!" Mihai Neşu spune ca pe un fapt verificat. E liniştit.

„Tata e într-o mare depresie, ce să-ţi spun... Ieri a fost ziua lui. După ce a murit mama i-a fost şi mai greu, tot mai greu. Dar îl ajut, îl fac eu să treacă peste asta..."

... Trag aer în piept, să nu mă pierd... Respir. Respir, doctore... Respir. Şi ascult. „Marius, ştii ce am înţeles? Că totul s-a întâmplat pentru că trebuia să se întâmple. Tata e dezorientat acum, că mama a murit. Domnul Răchiţeanu ştie să-ţi zică mai bine de ce trăim ceea ce trăim."

„În 6 luni îl fac să se mişte!"

Doctorul încearcă un zâmbet, apoi atinge cu palma dreaptă gamba stângă a lui Mihai. E deja umbră şi linişte. „Domnu' Mitran, Sfântul Augustin a zis că Dumnezeu un singur lucru nu poate face. Nu poate să facă să fie neîntâmplate cele întâmplate. Înţelegeţi? Eu în 6 luni îl fac să se mişte pe Mihai, băiatul ăsta va merge şi el ştie că-i aşa. S-a întâmplat ce s-a întâmplat pentru că Mihai va demonstra că lupta asta poate fi câştigată. Într-o zi, curând, va merge."

O spune atât de frumos, încât aş vrea să-i cer să promită. Să-l ajut cumva. Să batem cuba că aşa va fi, să zic ceva...

... Nu zic însă nimic. Respir. Mihai se roteşte un pic, 30 de grade, spre mine: „Marius, ştii ce am înţeles? Am înţeles atunci şi în toate zilele şi nopţile astea, mai degrabă cine nu sunt decât cine sunt." „Cine credeai că eşti?" „Cine? Dacă-ţi spun... Eu, Mihai Neşu, credeam că sunt indestructibil. In-des-truc-ti-bil! Înţelegi? Până să... până să mă accidentez, asta credeam. Acum ştiu altceva."

Maximus. I se spunea Maximus

Domnul Răchiţeanu îşi ia genunchii în braţe. Şi el simte nevoia să respire conştient. Povesteşte ceva despre un tip, o forţă a naturii, mare luptător, un metru nouăzeci, o sută de kilograme. „Într-o zi a căzut pe stradă, din picioare. Cancer la colon. A vrut să se sinucidă, nu a crezut în doctori. Când l-am văzut, i-am zis că totul pleacă de la credinţă. Dacă nu crezi în salvare, nu există nicio speranţă! Îmi zicea că i se spunea Maximus şi că uite ce-a ajuns... L-am salvat. Cu dietă, cu ce ştiu eu... Acum mi-a zis că iar e Maximus!" Doctorul îl mângâie uşor pe spate pe Mihai: „Şi tu credeai aşa!" „Ce anume?" „Că eşti Maximus!" Mihai râde. „Te înşeli. Eu nu mă credeam Maximus!" „Nu?" „Nu. Eu chiar eram Maximus!"

Râdem toţi, pe unde suntem, pe unde apucăm... „Marius, totul în viaţă e, de fapt, foarte simplu. După ce m-am accidentat, am constatat aşa, aproape ca pe o revelaţie, că trăim complicat. Şi atunci am zis să simplific. Trăim complicat, gândim complicat, mâncăm complicat. Simplific şi mi-e bine. Simplifică şi tu!"

DECLARAŢIE

„Eu ştiu... Sper să fie bine. Îi ajut cum pot. Le-am făcut o analiză a jocului cu Astra al CFR-ului. Poate l-a ajutat pe George. Am văzut şi aseară, să iei golul în ultima secundă... dar, altfel, George i-a organizat foarte bine în teren. E bine la Cluj, îmi place, nu ştiu ei dacă sunt... adică dacă eu chiar sunt de ajutor."

Mihai Neşu, analist video "U" Cluj

Articolul complet pe lpf.ro