Nicoară, despre gestul lui Cadu: "E ca şi cum aş câştiga alegerile la primărie şi m-aş duce în faţa sediului PDL să mă bat cu pumnii în piept" VIDEO

Nicoară, despre gestul lui Cadu:
"Eu dacă mă bucur după un gol, o fac cu ai mei. E ca şi cum aş câştiga alegerile la primărie şi m-aş duce în faţa sediului PDL să mă bat cu pumnii în piept". Comparaţia îi aparţine senatorului Marius Nicoară, care a comentat la Realitatea TV Cluj gestului căpitanului de la CFR, Ricardo Cadu, care a marcat din penalty şi apoi a sărbătorit reuşita în faţa peluzei unde se aflau suporterilor Universităţii Cluj.

Prezent la emisiunea Clujul în Realitate, preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară a vorbit despre incidentele de la derby-ul dintre Universitatea şi CFR. Senatorul liberal s-a referit în special la momentul în care Cadu a făcut gesturi provocatoare în faţa galeriei universităţii.

"Eu dacă mă duc să mă bucur că am dat un gol mă duc şi mă bucur alături de ai mei. E ca şi cum eu câştig alegerile la primărie, să spunem, şi măduc în faţa sediului PDL şi mă bat cu pumnii în piept, nu prea e în regulă", spune Nicoară.

Nicoară spune că nu îi acuză pe jucătorii celor două echipe pentru ce s-a întâmplat, ci pe centralul Alexantru Tudor, care este responsabil de atmosfera de la meci.

 "Pe arbitrul care a făcut să degenereze acest meci, arbitru care a spus haideţi afară fără să fluiere de trei ori cum se face la finalul meciului. Ar trebui să întrerup meciul", e de părere senatorul.

Derby-ul Clujului, dintre Universitatea şi CFR s-a întrerupt în minutul 27, după o altercaţie între căpitanul feroviarilor Ricardo Cadu şi portarul Universităţii, Mircea Bornescu.

 

Comenteaza