Nicolae Dobrin, comemorat la Piteşti

Nicolae Dobrin, comemorat la Piteşti
Fostul fotbalist Nicolae Dobrin a fost comemorat, luni, la Cimitirul Eroilor din Piteşti, în ziua în care ar fi împlinit 66 de ani, de familie, prieteni şi juniorii de la Şcoala de fotbal care îi poartă numele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Născut la 26 august 1947, Dobrin s-a stins din viaţă în urmă cu şapte ani, la Piteşti, după o lungă suferinţă.

Luni dimineaţă, văduva fotbalistului, Gica Dobrin, a venit la Cimitirul Eroilor din Piteşti, însoţită de fiul său Dan Dobrin, dar şi de nepoţi şi fini, pentru a se reculege la mormânt. Ulterior, au sosit şi 40 de copii legitimaţi la Şcoala de Fotbal Nicolae Dobrin împreună cu antrenorii lor, foşti colegi sau colaboratori ai lui fostului fotbalist, printre care Viorel Moiceanu, Augustin Eduard, Petrişor Calotă şi fostul administrator delegat al FC Argeş, Cătălin Barbu.

Gica Dobrin a declarat că este impresionată de faptul că lumea nu l-a uitat pe Nicolae Dobrin. "Am crezut că Gicu este numai al meu. Dar nu este aşa. Gicu este al tuturor. Şi am văzut asta observând câtă lume îl apreciază şi acum şi pe oriunde mă duc. Ţineam foarte mult la aceste zile, iar astăzi sunt mai emoţionată ca oricând. Gicu i-a iubit şi el pe toţi aceşti oameni care vin şi se reculeg aici, şi practic, aceştia îi întorc dragostea", a menţionat Gica Dobrin.

 

Etichete
Comenteaza