Niculescu: M-am bucurat puţin la goluri, nu pot să stau stană de piatră
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Mai 2012, 00:51
- Sport
- Ascultă știrea

"A fost un meci foarte greu, dar mă bucur că pe final am reuşit să egalăm. Eu zic că am controlat meciul de la un cap la celălalt, dar rezultatul este echitabil. Şi când am evoluat ca jucător am arătat că sunt profesionist. Îmi pare rău pentru Dinamo, pentru că aici am cunoscut cele mai bune rezultate în fotbal. dacă vor pierde titlul, deşi eu nu doresc asta, nu l-au pierdut în această seară. M-am bucurat puţin la goluri, nu pot să stau stană de piatră. Nu mă bucură că i-am ajutat pe CFR, dar ăsta este fotbalul", a declarat Claudiu Niculescu, antrenorul Universităţii Cluj, după egalul cu Dinamo, 2-2.