Noul fundaș al Universității Cluj putea ajunge dansator de tango. Masoero a locuit cu un campion mondial

Noul fundaș al Universității Cluj putea ajunge dansator de tango. Masoero a locuit cu un campion mondial
| Foto: FC Universitatea Cluj

Apărătorul argentinian care s-a alăturat de curând "studenților" a povestit că ar fi trebuit să urmeze o cu totul altă carieră.

Ajuns de două săptămâni în România, Lucas Masoero a debutat deja pentru Universitatea Cluj și s-a declarat încântat de ceea ce a găsit în țara noastră. Fundașul care a mai trecut prin Bulgaria și Rusia s-a deschis în fața publicului și a dezvăluit ce cariera ar fi trebuit să urmeze.

"Mama și-a dorit să dansez tango, dar sunt ca o bucată de lemn. Tatăl meu a fost de acord cu fotbalul, dar mama încă mă bate la cap să termin facultatea. Am început-o, dar apoi m-am mutat în Bulgaria, în urmă cu 5 ani. E ceva ce trebuie să fac pentru viitorul meu", povestește Masoero.

Fundașul a locuit cu un campion mondial

Așa cum chiar el recunoaște, argentinianul încă sărbătorește Cupa Mondială cucerită de naționala țării sale la final de 2022. Mai mult, fundașul și-a amintit de faptul că a locuit alături de unul dintre eroii din Qatar, Angel Correa (Atletico Madrid), dar a împărțit casa și cu Joaquin Correa (Olympique Marseille).

"I-am întâlnit de-a lungul timpului pe cei doi Correa. Pe Joaquin l-am cunoscut când juca la echipa de tineret a celor de la Estudiantes, am stat și cu el în cameră. Apoi am dat probe la San Lorenzo și am fost ajutat de agentul lui Angel Correa. Am stat o săptămână la el acasă. Poate el nu își mai aduce aminte, dar eu cu siguranță îmi aduc", spune "studentul".

Deși Diego Maradona și Lionel Messi sunt primele nume care apar în mintea iubitorilor de fotbal atunci când se gândesc la Argentina, Lucas Masoero a avut alți idoli în copilărie.

"Când eram mic îl urmăream mult pe Riquelme. Când mi-am dat seama că voi ajunge fundaș, am început să îi urmăresc pe Walter Samuel, pe Roberto Ayala. Tot timpul îi urmărim pe argentinienii care joacă în Europa. Acum e Cristian Romero la Tottenham", explică fundașul.

Comenteaza