Obiectiv inedit pentru un antrenor din Cluj: ”Vreau să devin Micul Ferguson”

Obiectiv inedit pentru un antrenor din Cluj: ”Vreau să devin Micul Ferguson”
Vasile Miriuță (48 ani) a declarat, miercuri, că vrea să rămână cât mai mult timp la CFR Cluj, luând-o astfel pe urmele faimosului tehnician Sir Alex Ferguson.

"Nu mă întrebați de Dinamo, nu are sens. Eu am un contract cu CFR, mă simt foarte bine aici și îmi doresc să fiu un mic Ferguson", a declarat antrenorul "feroviarilor".

Întrebarea din partea jurnaliștilor venise în contextul în care Ioan Andone, antrenor care s-a aflat în trecut și la cârma "feroviarilor", și-a reziliat înțelegerea cu Dinamo. Pe parcursul aceleiași zile, însă, gruparea din Ștefan cel Mare a bătut palma cu Cosmin Contra, anunță ProSport.

Vasile Miriuță se află la CFR din 27 iunie 2016, fiind la al doilea mandat pe banca ardelenilor, cu un bilanț de 11 victorii, 7 egaluri și 5 înfrângeri în campionat. El a mai pregătit CFR Cluj în perioada 26 decembrie 2013 - 23 noiembrie 2014, când a strâns 19 victorii, 8 remize și 10 eșecuri.

Sir Alex Ferguson (75 ani) este unul dintre cei mai longevivi tehnicieni din istoria fotbalului. Fostul antrenor scoțian a petrecut 27 ani pe banca lui Manchester United (1986-2013), timp în care a cucerit 13 campionate interne, 5 cupe, de 4 ori cupa ligii, 10 supercupe, de două ori UEFA Champions League, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală și Campionatul Mondial al Cluburilor.

Comenteaza