Ogăraru: "E cea mai mare rușine pe care o trăiesc în fotbal" U Cluj - CSU Craiova 0-2 FOTO/VIDEO

Ogăraru:
Antrenorului Universității Cluj, George Ogăraru, i s-a cerut demisia după doar doua etape petrecute pe banca "studenţilor".

Universitatea Cluj a fost învinsă pe teren propriu de oltenii de la CSU Craiova cu scorul de 2 la 0.

Scorul a fost deschis de Muşat care a marcat în propria poartă minutul 49.

Oltenii au majorat diferenţa prin Bancu în minutul 64.

La începutul meciului, Mihai Neşu a fost aplaudat la scenă deschisă şi i s-a scandat numele. Noul video analist al "şepcilor roşii" a primit o distincţie din partea Ligii Profesiniste de Fotbal, iar din partea unui copil un desen cu litera "U" în tricolor.

Tânărul tehnician, extrem de afectat după meciul cu oltenii, consideră că înfrângerea contra Universității Craiova cu scorul de 2-0, pentru el reprezintă cea mai mare rușine trăită în fotbal.

"Nu m-aş fi asteptat la o asemenea prestaţie. Nu am antrenat ceea ce s-a întâmplat astăzi pe teren şi nu cred că le-am cerut lucruri pe care un fotbalist profesionist în mod normal ar trebui să le cunoască. Să stai în marcaj cu omul e un lucru elementar. Că omul este mai important decât mingea, că trebuie să stai în marcaj la faze fixe este iarăşi un lucru elementar, că trebuie să stai compact, că trebuie să ai liniile scurte, lucruri elementare. Din minutul 1 până în minutul 95 echipa a jucat altceva decat i-am antrenat noi. Venim dintr-un fotbal profesionist. Nu am fost preparator fizic sau doctor. Am jucat la un anumit nivel şi le-am cerut jucătorilor lucruri esenţiale, pentru că ceea ce vrem noi să implementăm la această echipă durează. Echipa a jucat în acelaşi sistem în care a jucat şi înainte, nu am schimbat sistemul la echipă, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi în teren, jucătorii care au primit şansa de a intra astăzi în teren pe mine m-au dezamăgit total. Este cea mai mare ruşine pe care o trăiesc eu în fotbal. Să fiu pus în situaţia de a schimba un jucător în minutul 25 este un lucru pe care nu mi l-am imaginat. Felul în care a arătat echipa după ce am avut discursuri motivaţionale, am avut un Mihai Neşu care le-a venit în cabină înainte de meci şi le-a vorbit despre ce înseamnă să lupţi după aceea intri pe teren şi te comporţi astfel pentru mine este de neimaginat. Descurajat nu sunt, dar sunt foarte supărat. Vom avea şedinţă să înţeleg de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat astăzi aici. Cred că unii jucători care au fost pe teren au o limită, dar cred că printr-o atitudine potrivită poţi să compensezi, poţi să eviţi în a scoate în evidenţă defectele", a spus Ogăraru.

Antrenorul a comentat şi scandările fanilor, care i-au cerut demisia şi au strigat împotriva fotbaliştilor, ameninţându-i că vor avea de-a face cu ei în cazul în care nu vor obţine un rezultat favorabil în etapa următoare contra CFR-ului în Gruia. 

"M-am aşteptat la o reacţie negativă din partea fanilor pentru că şi eu dacă aş fi fost în tribună suporter al Universităţii Cluj, aş fi fost la fel de dezamăgit pentru cum a arătat echipa. E destul de neplăcut să fii pus în situaţia aceasta. Totuşi sunt trei săptămâni de când am venit la echipă. În fotbalul profesionist joci bine eşti aplaudat, lăudat, joci prost eşti criticat. Suntem obişnuiţi cu lucrul acesta. Important este ca oamenii să ştie că eu am venit împreună cu staff-ul meu ca să creez ceva la Universitatea, ceva solid. Îmi petrec zilele şi nopţile gândindu-mă la ce este cel mai bine pentru echipă, antrenându-i pe nevoile lor, pe unii pe calităţile lor.

Totodată fanii au scandat numele fostului antrenor al "alb - negrilor", Mihai Teja, pe care l-ar dori înapoi la echipă.

Tehnicianul a explicat introducerea din primul minut a fundaşului central Doru Bratu.

"Este un jucător care s-a antrenat foarte bine, fundaş central de picior stâng, care aşa cum am gândit noi meciul astăzi ar fi putut să ajute echipa, însă m-a dezamăgit. Alegerile pe care le-a făcut el, riscul la care a supus echipa, nesiguranţa pe care a dat-o echipei m-a făcut ca să îl schimb. Îmi reproşez că l-am titularizat pe Doru Bratu", a încheiat antrenorul "studenţilor" George Ogăraru.

Comenteaza