Oltean vrea în Europa cu HCM Baia Mare

Oltean vrea în Europa cu HCM Baia Mare
Fosta handbalistă a vicecampioanei “U” Jolidon, Laura Oltean, care weekendul trecut s-a înţeles cu HCM Baia Mare, speră să joace în cupele europene şi cu noua sa formaţie. Băimărencele au încheiat sezonul trecut al Ligii Naţionale pe locul 8.

După ce a câştigat trei titluri de vicecampioană cu "U" Jolidon, iar în 2007 a cucerit medalia de bronz cu echipa naţională de tineret a României, Oltean are planuri mari şi cu HCM. "Venirea mea la HCM Baia Mare este o provocare pentru mine, un nou drum şi, în acelaşi timp, o onoare. Sigur că am şi regrete, după patru ani petrecuţi la Cluj, pentru că echipa de acolo şi oamenii pe care i-am întâlnit au fost speciali. Dar, asta e viaţa, am în faţă o nouă provocare şi un nou drum. În Baia Mare ne dorim să formăm o echipă unită şi competitivă, să urcăm cât mai mult în clasament şi să prindem un loc de cupă europeană. Vreau să ajut la îndeplinirea obiectivului", a declarat handbalista pentru site-ul oficial al grupării din Baia Mare.

Formaţia clujeană renegociază în aceste zile angajamentele altor opt jucătoare. Este vorba despre Mihaela Ani-Senocico, Mihaela Tivadar, Raluca Mihai, Ionica Munteanu, Ana Măzăreanu, Adriana Stoian, Alina Ţurcaş şi Magdalena Paraschiv. "Fetelor li s-a propus prelungirea angajamentelor. Urmează ca până la reunirea lotului să primim un răspuns în acest sens, să ştim cine va rămâne, cine va pleca şi cine va sosi la echipă. Ele sunt interesate să continue la Cluj", a declarat directorul sportiv al vicecampioanei, Cosmin Sălăjan. Reunirea lotului este programată pe 4 iulie.

 

 

Etichete
Comenteaza