OPINIE, CM 2014: "Adios, Espana". Ce chei a pierdut del Bosque

Fluier de final pe Maracana. Chilienii se bucură, un fan scrie pe tabletă "Adios, Espana" şi zâmbeşte pe tot ecranul. În mijlocul delirului sud-american, în planul secund al camerelor TV, Vicente del Bosque se întoarce stingher către propria bancă şi pare că nu ştie încotro s-o apuce. Sau că îţi caută nişte chei prin buzunare. del Bosque este un bătrânel simpatic, care nu a avut însă nimic din carisma regretatului Aragones, cel care a format această naţională.

Mediatorul. Aşa l-am fi putut numi, fără teama de a vorbi despre el la trecut. Demisia sau demiterea sunt chestiuni de timp pentru selecţionerul cu un titlu mondial şi unul european în vitrină. Vicente del Bosque a fost mai puţin antrenorul Spaniei; mai puţin spre deloc. Rolul său a fost să-i împace în vestiar pe cei de la Barcelona cu cei de la Real Madrid. Tactica s-a decis de fiecare dată de către liderii echipei, iar del Bosque a mediat acest talk-show între oamenii cu personalitate din lot. Xavi şi Casillas. Xabi Alonso şi Iniesta. Câtă vreme Barcelona a dominat fotbalul european, s-a votat pentru tiki-taka şi trofeele s-au tot adunat. La Mondialul acesta Spania a arătat o tiki-taka light, diluată de Xabi Alonso şi tratată cu dispreţ de Diego Costa. Semn că. din păcate, del Bosque nici măcar să-i pună de acord pe liderii din teren nu a mai reuşit. Probabil acestea erau cheile pe care nu le mai găsea selecţionerul, de la biroul său de mediere.

Nu e doar del Bosque de vină, ci şi oboseala. Real, Atletico Madrid şi Barcelona, adică echipele care au dat cei mai mulţi dintre jucătorii din lotul spaniol, au jucat în ultimul an câte 60-70 de meciuri. Ar fi nedrept să spunem că Ramos, Busquets sau Pique nu au valoare, chiar dacă au gafat la acest Mondial. E mult mai plauzibil că sunt epuizaţi fizic, ba chiar şi psihic. Nici nu vă închipuiţi ce greu e, chiar dacă eşti plătit regeşte (sau poate tocmai de aceea), să tot găseşti resurse să te motivezi în fiecare miercuri şi în fiecare sâmbătă.

Iker Casillas este un capitol aparte. Nu sunt dintre cei care spun că Mourinho a avut dreptate să-i caute un înlocuitor, ci dintre cei care cred că The Special One l-a adus pe cel mai bun portar spaniol al ultimilor ani în situaţia de a fi caraghios. Casillas a devenit rezervă dintr-o toană a fostului antrenor al Realului, a fost ţinut în umbra lui Diego Lopez şi de Ancelotti, iar greşelile sale sunt cauzate de lipsa de jocuri. Un fotbalist e ca o maşină: dacă stă degeaba, rugineşte. La 33 de ani, Sfântul Iker nu e terminat. Doar atât îi trebuie ca să îşi pună la loc nimbul: să joace.

del Bosque, despre care vă spuneam că nu ştia încotro s-o apuce, s-a pus până la urmă în mişcare. Mai întâi spre Curitiba, unde Spania are de lăsat o ultimă impresie, apoi către pensie. Pentru foştii campioni mondiali începe de acum un alt drum.