Oţelul – Timişoara, deseară, meciul care poate decide în mare proporţie viitoarea campioană a Ligii I

Oţelul – Timişoara, deseară, meciul care poate decide în mare proporţie viitoarea campioană a Ligii I
Oţelul Galaţi va întâlni FC Timişoara în această seară, în penultima etapă a Ligii I de fotbal, ediţia 2010-2011, cele două echipe fiind principalele pretendente la titlul de campioană.

Oţelul are 64 de puncte, iar Timişoara 63, cu două etape înainte de final.

Dacă Oţelul câştigă astăzi, teoretic şi matematic ar fi campioană, însă Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne va anunţa luni dacă partida câştigată la „masa verde" de gălăţeni în prima etapă a returului, cu Pandurii Târgu-Jiu, se va rejuca sau nu.

În situaţia în care partida respectivă se va rejuca, chiar dacă înving astăzi, gălăţenii va trebui să câştige pe teren fie cele 3 puncte în meciul cu Pandurii fie cele din ultima etapă cu Astra. Aste desigur, în situaţia în care şi Timişoara va câştiga în ultima etapă, când va juca acsă, cu Dinamo.

Dacă gălăţenii câştigă astăzi, iar TAS va decide că meciul Pandurii-Oţelul nu se va disputa din nou, sunt campioni.

În caz că meciul Oţelul Galaţi - FC Timişoara se va încheia egal, şansele Galaţiului şi ale Timişoarei par destul de apropiate, cu un uşor avantaj pentru gălăţeni.

Dacă Fva câştiga astăzi FC Timişoara, acesta ia o opţiune afoarte serioasă pentru titlu, însă nu poate fi sigur de el decât cu o victorie acasă cu Dinamo, cu care nu va avea un meci uşor, întrucât echipa bucureşteană este angrenată în lupta pentru Europa League.

Partida dintre Oţelul Galaţi şi FC Timişoara va fi transmisă de la ora 20 în direct de Digi Sport.

 

Comenteaza