Video Otto Hindrich vs Matei Ilie. Cât de bine se cunosc cei doi jucători ai CFR-ului
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Mar 2025, 13:52
- Sport
- Ascultă știrea

Internaționalii de tineret ai formației din Gruia s-au duelat într-un concurs despre echipa națională U21.
Pentru acțiunea din luna martie, CFR Cluj are trei jucători convocați la echipa națională U21, Otto Hindrich, Matei Ilie și Louis Munteanu. Primii doi au fost supuși unui test despre reprezentativa de tineret, dar și despre echipa de club.
Cu experiență mai mare în Gruia decât colegul său, Otto Hindrich a ieșit în cele din urmă învingător în fața lui Matei Ilie.
În actualul sezon, cei doi au fost oameni de bază în formula de start a lui Dan Petrescu. Portarul a strâns 21 de meciuri în toate competițiile, în timp ce fundașul are 26 de partide.
Reprezentativa de tineret s-a calificat în toamnă la EURO 2025, iar în luna martie va juca două meciuri de pregătire în compania selecționatelor Portugaliei (deplasare) și Țărilor de Jos (acasă).