Ovidiu Popescu, încântat de transferul la Universitatea Cluj. Mijlocașul are planuri mari alături de "studenți"

Ovidiu Popescu, încântat de transferul la Universitatea Cluj. Mijlocașul are planuri mari alături de "studenți"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Ajuns la Cluj din postura de campion, jucătorul în vârstă de 30 de ani se gândește la un titlu și alături de "Șepcile roșii".

Marcator al unui gol în Derby-ul Clujului, Ovidiu Popescu a devenit rapid om de bază în formula de strart a Universității. Experimentatul mijlocaș se felicită că a ales să se alăture "studenților" și crede că lotul echipei clujene poate ataca titlul. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

"Ne așteaptă un meci greu, sperăm să luăm cele trei puncte. Suntem pe un drum bun, trebuie să o ținem tot așa, toate meciurile sunt dificile. Avem suporteri minunați, sperăm să vină în număr cât mai mare să ne susțină, noi vom da totul să câștigăm de fiecare dată când intrăm pe teren.

Am făcut cea mai bună alegere când am venit la Universitatea Cluj, mă simt foarte bine, colegii m-au primit foarte bine și sperăm să ne îndeplinim obiectivul. Știam ce lot este aici, un lot cu jucători cu experiență. Colaborarea cu domnul Sabău e foarte bună, are multă experiență, a fost un mare fotbalist și e un antrenor bun.

E un campionat destul de greu, toate echipele sunt bune. Îmi doresc să fiu sănătos, să dau totul pentru echipă și să intrăm în play-off. Cred că avem un lot cu care ne putem bate la titlu. Vom vedea după ce intrăm în play-off, acolo trebuie să luăm meci cu meci și vom vedea la final", a spus mijlocașul înaintea partidei contra nou-promovatei Gloria Buzău. Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Gloria Buzău!

Comenteaza