Ovidiu Sabău, după victoria de acasă cu Oțelul Galați: Vrem să rămânem lideri la finalul turului

Ovidiu Sabău, după victoria de acasă cu Oțelul Galați: Vrem să rămânem lideri la finalul turului
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj s-a impus acasă împotriva Oțelului Galați, scor 2-0 și a devenit prima echipă care a învins, în acest sezon, formația antrenată de Dorinel Munteanu.

Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău este tot mai încrezător după victoria de pe teren propriu contra Oțelului Galați, scor 2-0.

„Doresc să îi felicit pe jucători. Ei sunt cei care ştiu să sufere, care ştiu să se încarce atât cât trebuie. Şi-au dorit foarte mult să spun așa, o revanşă faţă de celelalte două jocuri. Am arătat bine ca stare de spirit, exact ce trebuie. Sigur că încă trebuie încă să creştem ca joc, încredere, să avem o posesie mai prelungită. Ne propunem aceste lucruri, ne antrenăm și dacă ne vom perfecționa vom juca tot mai bine jocul.

Știm că Oțelul este echipă bine pregătită, are jucători harnici, iar Dorinel este un antrenor cu multă experiență. El știe ce are de făcut. Numai că noi am fost mai buni. A meritat victoria. Am văzut o echipă bună, a crezut mult în valoarea ei”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău după victoria, scor 2-0 cu Oțelul Galați.

Ovidiu Sabău: Obiectivul nostru este calificarea în play-off

Antrenorul celor de la „U” Cluj a spus la finalul partidei că obiectivul echipei sale este calificarea în play-off-ul Superligii, dar și menținerea pe prima poziție la finalul turului de campionat.

„Noi ne-am fixat ca obiectiv să terminăm turul pe primul loc. Este posibil, totul depinde de noi. Vom întâlni adversari buni, mergem la Botoșani, vine Farul. Nu ne va fi ușor, dar dacă suntem ceea ce trebuie să fim, ne vom îndeplini obiectivul. Dacă muncim foarte mult cred că putem. Obiectivul foarte clar, ni l-am asumat, este calificarea în play-off”, a mai declarat Ioan Ovidiu Sabău.

După succesul de pe Cluj Arena, „U” rămâne lider în Superliga României, la distanță de șase puncte față de ocupanta locului doi, Universitatea Craiova, dar oltenii au un meci în minus, meciul de luni, 21 octombrie, pe teren propriu contra celor de la Botoșani.

Comenteaza