Pancu a vorbit pentru prima dată despre titlu. Cum vede antrenorul CFR-ului șansele echipei sale

Pancu a vorbit pentru prima dată despre titlu. Cum vede antrenorul CFR-ului șansele echipei sale
| Foto: facebook.com/cfr1907

Tehnicianul formației din Gruia a discutat despre posibilitatea ca "feroviarii" să se lupte pentru trofeul Superligii.

Ajuns în noiembrie la CFR Cluj, Daniel Pancu a reușit ceea ce părea imposibil la acel moment, apropierea de locurile de play-off. "Feroviarii" au nouă victorii consecutive în Superligă și sunt cu un pas în Top 6.

Întrebat dacă există șanse ca formația sa să se dueleze pentru titlu, antrenorul din Gruia a evitat să vorbească despre această posibilitate și susține că un duel pentru locurile de cupe europene e mai plauzibil.

"În fotbal, de la foarte bun la foarte prost durează două zile. Eu nu mă îmbăt cu apă rece, știu foarte bine unde suntem. În momentul de față, cu siguranță suntem echipă de primele șase în România.

Hai să nu ne hazardăm. Craiova mai are de jucat, chiar nu-mi bate pușca până acolo. Dacă intrăm pe locul șase sau cinci, cu siguranță ne luptăm pentru locul doi. Avem șanse la cupele europene, care este și unul dintre obiectivele mele", a spus Pancu la Digisport.

Comenteaza