Pancu poate rupe unilateral contractul cu CFR. Ce sumă trebuie să achite dacă pleacă

Pancu poate rupe unilateral contractul cu CFR. Ce sumă trebuie să achite dacă pleacă
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul formației din Gruia are posibilitatea de a renunța la înțelegerea sa cu clubul clujean, însă va fi nevoit să plătească o despăgubire.

Ajuns în toamnă la CFR Cluj, Daniel Pancu a schimbat soarta sezonului "feroviarilor", pe care i-a dus din subsolul clasamentului în play-off-ul Superligii. Mai mult, dacă va obține calificarea într-o cupă europeană, contractul său va fi prelungit automat.

Totuși, dacă își dorește să renunțe la înțelegerea sa cu formația din Gruia, tehnicianul va trebui să achite o despăgubire în valoare de 50.000 de euro, anunță agentul Giovanni Becali.

"Dacă Pancu intră într-o cupă europeană, e normal că se prelungește contractul automat, cu niște date fixate dinainte. E o opțiune pe care clubul o face și e unilaterală. E bilaterală dacă Pancu plătește și o despăgubire, 50.000 de euro.

Ceea ce ar fi nimic, dacă el ar avea ofertă din altă parte. Dar totul depinde din ce punct de vedere va fi clubul în acel moment, economic", a explicat Becali pentru Fanatik.

De la sosirea sa la CFR Cluj, Daniel Pancu i-a condus pe "feroviari" spre 14 victorii, 4 remize și 4 înfrângeri.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .