Pandurii Târgu Jiu au fost excluși din campionat. "U" Cluj rămâne fără trei puncte

Pandurii Târgu Jiu au fost excluși din campionat. "U" Cluj rămâne fără trei puncte
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația gorjeană a fost exclusă din eșalonul secund, în urma unei decizii a Comsiei de Recurs a Federației Române de Fotbal.

Din runda următoare, Liga a 2-a va continua cu 20 de echipe, după ce Pandurii Târgu Jiu au fost excluși din campionat. Comisia de Licențiere a FRF a refuzat acordarea certificării clubului pentru a evolua în eșalonul secund, însă Comisia de Recurs le-a oferit dreptul gorjenilor de a se înscrie în campionat.

Litigiul a continuat din cauza fostului antrenor, Adrian Bogoi, care a acuzat clubul de semnătură falsă, iar Comisia de Recurs a decis anularea certificării.

Decizia poate fi atacată la TAS în 10 zile, însă Pandurii nu au fost programați în runda următoare din Liga a 2-a.

Excluderea clubului din campionat înseamnă și anularea tuturor rezultatelor înregistrate până acum, inclusiv victoria Universității Cluj, scor 2-0, de la începutul săptămânii. Celelalte echipe afectate de decizie sunt Metaloglobus, Rapid, Turris Turnu Măgurele, Concordia Chiajna și CS Mioveni.

Comenteaza