Păun a atins borna 100 la meciurile din Liga 1. VEZI ce record a mai stabilit jucătorul CFR-ului

Păun a atins borna 100 la meciurile din Liga 1. VEZI ce record a mai stabilit jucătorul CFR-ului
Mijlocașul lui CFR Cluj, Adrian Păun (22 ani), a ajuns la 100 de prezențe pe prima scenă după apariția din partida cu FC Voluntari.

Ardelenii s-au impus cu 3-0 pe terenul ilfovenilor în deschiderea etapei a 20-a, iar ultimul gol i-a aparținut lui Păun. A fost a zecea reușită a fotbalistului vâlcean în Liga 1, se arată în statisticile lpf.ro. Tânărul jucător are în total două goluri pentru CFR în acest sezon. Primul l-a reușit în runda a 13-a, când echipa lui Dan Petrescu a învins-o cu 2-0 pe Juventus București.

Format la centrul de copii și juniori al "feroviarilor", fotbalistul vâlcean a debutat la echipa de seniori în 2014. Mijlocașul român a bifat selecții în Naționalele U17, U19 și U21 ale "tricolorilor" și este cotat la 550.000 de euro pe portalul transfermarkt.com.

Cifrele rotunde înregistrate după etapa cu numărul 20:

Ovidiu Bic (Gaz Metan Mediaș), Romera Navarro (Dinamo) - meciul 50 în Liga 1.
Adrian Alexandru Păun (CFR Cluj), Nicuşor Bancu (CS Universitatea Craiova) - meciul 100 în Liga 1.
Bogdan Bucurică (Concordia Chiajna), Gabriel Vaşvari (ACS Poli Timișoara) - meciul 150 în Liga 1;
Adrian Alexandru Păun (CFR Cluj) - golul 10 în Liga 1.
George Ţucudean (FC Viitorul) - golul 40 în Liga 1.
FC Voluntari - al 100-lea joc în principala competiţie internă din România.

Comenteaza