Foto Performerii din sportul clujean, premiați de Consiliul Județean

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a premiat peste 700 de sportivi și antrenori, care au înregistrat performanțe notabile în 2019.

 

Într-o ceremonie ce a avut loc la Cluj Arena, Consiliul Județean a premiat sportivii și antrenorii, care în 2019 au reușit să înregistreze performanțe importante. În cadrul evenimetului au fost premiați sportivi din toate discplinele, precum baschet, volei, dar și echitație, natație, atletism sau patinaj.

“Sportul este despre performanță, competiție și fair-play. Astăzi premiem peste 700 de sportivi și antrenori ai Clujului cu rezultate excepționale. Aceștia sunt sportivii care aduc Clujului prestigiu, faimă și mândrie la nivel național și internațional”, a declarat Alin Tișe.

Valoarea totală a premiilor a fost de 195.000 de lei, iar 90% din sumă a fost acordată sportivilor.

Comenteaza